Oamenii din PNL s-au întrecut în mesaje, însă, în spatele acestora sunt lupte crâncene. Deciziile lor ne influențează masiv pe toți.
Împlinirea a 146 de ani de liberalism marchează în România nu doar un an de pandemie, dar și de dezbinare: PNL e scindat, ruptura s-a produs la Cluj, unul dintre județele-cheie pentru economia națională. Ludovic Orban, actualul președinte al PNL, a anunțat că vrea din nou șefia PNL, dar și conducerea țării. Dorește să candideze la alegerile prezidențiale. În cursa internă a PNL ar putea da piept cu actualul premier al țării, Florin Cîțu. Unii dintre colegii lui de partid spun că nu are nicio carismă, carte de vizită, însă, Clujul îl susține. A câștigat aproape forțat simpatia Ardealului, după ce Orban i-a dezamăgit și a predat UDMR tot.
Lovitura pentru români vine din Ardeal. Vorbe vs fapte
Greii Clujului au afirmat public, deja. Se simt neînțeleși. Alin Tișe, Emil Boc spun despre Orban că nu înțelege realitatea Transilvaniei, iar un viitor președinte al țării, așa cum aspiră să devină, va trebui să aibă grijă mare de toată harta țării.
Emil Boc vede în Florin Cîțu, viitorul țării, viitorul șef al PNL. Cîțu spune despre Boc că îl onorează și îl responsabilizează.
„Opinia domnului primar, fost președinte de partid, fost premier, este una care mă onorează și bineînțeles mă responsabilizează, dar vom discuta despre acest lucru atunci când vom avea un calendar pentru congres”, a precizat Florin Cîțu.
Pe de altă parte, Orban, sigur pe el, spune că are o carte de vizită în spate. Mizează pe susținerea celorlalte filiale din țară. Amândoi au început să se plimbe în țară, să se întâlnească cu primarii căroroa le promit sprijin pentru investițiile majore.
„Candidez cu o carte de vizită care este cunoscută de toţi colegii mei şi care este practic un argument puternic pentru a putea să mă prezint în faţa colegilor mei cu un proiect pe următorii patru ani de zile, care să permită PNL să realizeze pentru România tot ceea ce a promis.
Citește și Rockerul Florin contra Popularului Ludovic
Congresul înseamnă alegeri în tot partidul, la toate nivelele. Peste tot vom avea conduceri legitimate prin vot în urma conferinţelor la nivel local, judeţean şi ulterior în urma congresului”, a declarat Orban, într-o vizită în județul Sălaj.
Ce vor românii, de fapt, de la politicieni. Șoc pentru PNL
Datele unui sondaj publicat de institutul Sociopol, în cadrul căruia au fost analizate răspunsurile a 1.0001 de respondenți, PSD ar câștiga, la momentul prezent, alegerile parlamentare. PNL pare să nu fie printre opțiunile românilor, motivarea fiind că nu a fost gestionată bine pandemia de coronavirus. Un procent de 22% ar vota, potrivit sondajului cu PNL, în timp ce USR-PLUS ar avea parte de voturile a doar 15% dintre români.
AUR rămâne bomba politică. 11% dintre cei care au participat la sondaj ar susține acest partid, iar 6% dintre români ar vota UDMR.