Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a vorbit, marți 30 martie, la o conferință de presă, despre situația vaccinării anti-COVID-19 în țară. El a făcut mai multe precizări legate de listele de aşteptare.

„Numărul de persoane care se află înscrise pe listele de aşteptare este de circa 760.000 de persoane, sunt datele de la 30 martie. Este un număr relativ constant, în condiţiile în care în această perioadă au fost notificate peste 310.000 de persoane din listele de aşteptare, din care mai mult de 70% s-au şi programat. Deci faptul că avem o listă de aşteptare relativ constantă în toată această perioadă, pentru noi este un lucru mulţumitor la acest moment. În funcţie de numărul de persoane şi categoria din care fac parte pe lista de aşteptare, pot să vă spun că circa 57% din persoanele înscrise pe lista de aşteptare fac parte din etapa a treia a campaniei de vaccinare, persoane care deservesc activităţi esenţiale circa 8,3% şi persoane din categoriile vulnerabile, aproximativ 35%”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, în conferinţa de presă de la Palatul Victoria.

Preşedintele CNCAV a prezentat și județele cu cei mai mulți înscriși pe listele de aşteptare.

„Topul celor 6 judeţe cu cele mai multe persoane înscrise pe listele de aşteptare: Bucureşti, cu peste 144.000 de persoane, Cluj, peste 58.000 de persoane, Prahova, peste 36.000 de persoane, Ilfov, aproape 30.000 de persoane, Mureş, peste 28.000 de persoane, Iaşi, peste 27.000 de persoane. Spuneam că în toată această perioadă au fost notificate aproximativ 310.000 de persoane din listele de aşteptare, din care 217.000 de persoane au efectuat deja programarea şi au confirmat programarea în centrele de vaccinare. În ultimele 24 de ore s-au înscris aproximativ 42.000 de persoane pe listele de aşteptare, persoane noi. Au fost notificate în ultimele 24 de ore 43.000 de persoane, din care 30.600 şi-au confirmat programarea. Practic, avem un randament de confirmare a programării de peste 71%”, a precizat Gheorghiţă.

„Topul celor 6 judeţe cu cele mai multe persoane înscrise pe listele de aşteptare: Bucureşti, cu peste 144.000 de persoane, Cluj, peste 58.000 de persoane, Prahova, peste 36.000 de persoane, Ilfov, aproape 30.000 de persoane, Mureş, peste 28.000 de persoane, Iaşi, peste 27.000 de persoane. Spuneam că în toată această perioadă au fost notificate aproximativ 310.000 de persoane din listele de aşteptare, din care 217.000 de persoane au efectuat deja programarea şi au confirmat programarea în centrele de vaccinare. În ultimele 24 de ore s-au înscris aproximativ 42.000 de persoane pe listele de aşteptare, persoane noi. Au fost notificate în ultimele 24 de ore 43.000 de persoane, din care 30.600 şi-au confirmat programarea. Practic, avem un randament de confirmare a programării de peste 71%”, a afirmat Gheorghiţă.

Acesta a făcut şi precizări suplimentare legate de modalitatea de programare din listele de aşteptare.

„La înscrierea pe lista de aşteptare, platforma asociază utilizatorului data şi ora efectuării rezervării, aşa încât, în momentul acesta, o persoană care optează pentru mutarea de pe lista de aşteptare a unui centru pe lista de aşteptare a unui alt centru va ocupa următoarea poziţie, după persoanele deja înscrise în lista de aşteptare a centrului în care doresc să migreze. De asemenea, o persoană care anulează rezervarea şi apoi se înscrie din nou pe lista de aşteptare îşi pierde locul şi va fi aşezată la finalul listei. După primirea notificării prin sms şi e-mail privind posibilitatea de programare, beneficiarul trebuie să acceseze platforma informatică şi să selecteze data şi ora de vaccinare.

La finalizarea cu succes a programării, aplicaţia generează recipisa cu datele de prezentare pentru administrarea celor două doze. Menţionăm că persoanele care sunt programate prin intermediul operatorilor de call-center primesc notificarea cu data la care au fost programate pentru vaccinare şi în acest sens, practic, se scutesc persoanele respective de a resuna în serviciul de call-center şi de a valida programarea”, a explicat Gheorghiţă.