Consiliul Concurenței, instituție condusă de Bogdan Chirițoiu, a dat un comunicat de presă prin care a prezentat concluziile unei anchete asupra practicilor eMag cu partenerii de pe marketplace, în perioada 2013 – iunie 2019 precum și măsurile luate:

„Consiliul Concurenței a sancționat compania Dante International SA cu 32,28 milioane lei (aproximativ 6,7 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor de intermediere prin platforme online de tip marketplace și a impus companiei o serie măsuri corective pentru a restabili mediul concurențial normal și pentru a preveni apariția unor astfel de fapte.

În urma investigației declanșate la sfârșitul anului 2017, Consiliul Concurenței a constatat că

Dante International SA, în calitate de deținător și administrator al platformei online eMAG Marketplace (www.eMAG.ro) a abuzat de poziția sa dominantă, în perioada ianuarie 2013 iunie 2019, în special, prin poziționarea și afișarea mai favorabilă a propriei oferte de produse în detrimentul ofertelor partenerilor care comercializau pe platformă și cu care se afla în concurență directă.

În acest fel, s-au limitat ofertele partenerilor afiliați eMAG.ro, ceea ce a condus la afectarea concurenței reale între ofertele de produse prezentate pe această platformă. Compania a recunoscut fapta anticoncurențială și a beneficiat de o reducere a amenzii.

Pentru ca aceste fapte să nu se mai repete, autoritatea de concurență a impus companiei să adopte o serie de măsuri privind algoritmii utilizați de platformă, Dante având obligația să informeze complet și corect comercianții parteneri asupra modului de funcționare a algoritmilor, cum ar fi cei de listare, cei de poziționare a produselor pe platformă și să limiteze intervențiile manuale în funcționarea algoritmilor relevanți.

(…)Totodată, Dante trebuie să-și îmbunătățească politica de soluționare a plângerilor, prin crearea unui set de bune practici în administrarea relației cu participanții la platformă.”

eMAG a anunţat că a colaborat cu Consiliul Concureţei pe tot parcursul investigaţiei declanşate în 2017  cu o transparență totală, punând la dispoziţie toate datele şi informaţiile privind modul de funcţionare a platformei Marketplace pentru o înţelegere completă a acestui nou model de comerţ electronic.

Iulian Stanciu, CEO eMAG, a declarat:

„Viteza cu care am dezvoltat platforma eMAG nu a fost lipsită de erori, însă am învăţat de fiecare dată din ele şi ne-au ajutat sa adaptăm modelul. (…) Aceste situaţii au generat îngrijorări ale autorităţii de concurenţă, împreună cu care am depus toate eforturile pentru a identifica un mod foarte predictibil, transparent şi echilibrat prin care toate părţile să poată beneficia de avantajele unei platforme de comerţ online, iar clientul să rămână prioritatea noastră. Chiar dacă am primit o sancţiune, luăm partea bună din aceasta experienţă: am învăţat cum să oferim un serviciu foarte bun în acelaşi timp şi clienţilor, şi partenerilor din Marketplace, printr-un sistem de reguli şi algoritmi îmbunătăţiţi permanent, bazându-ne pe tehnologie. Astfel, clienţii beneficiază de servicii inovatoare care le salvează timp şi bani, iar partenerii beneficiază de oportunităţi majore de dezvoltare, în România şi în ţările din jur.”