Miercuri, 13 ianuarie, niciun medic nu s-a vaccinat, iar potrivit unei prime statistici, aproximativ 2000 de cadre medicale din 5000 s-au imunizat anti-Covid.

Totodată, numărul centrelor din Arad a fost redus drastic. De la 26 de centre anunțate, au rămas funcționale doar 6.

Decizia a venit de la nivel central.  La baza acesteia,  au stat criteriile generale pentru vaccinarea populației inclusă în faza a doua.

Cadrele medicale din Arad, reticente la vaccinarea anti-Covid

Dacă în alte județe, procentul medicilor vaccinați anti-Covid depășește 90%, la Arad nu a atins până acum nici 50%. Legal, nimeni nu îi poate obliga să se vaccineze.

În România, vaccinarea împotriva Covid-19 este gratuită și voluntară. Medicii sunt, însă, primii care oferă încrederea pacienților în etapa a doua campaniei de vaccinare.

Unii dintre ei au lansat apeluri apeluri către pacienți, încuranjându-i să se vaccineze, pentru că nu doare și e eficient în lupta cu virusul Covid.

Este și cazul doctorei Alina Dragoman, de la secția ATI Sibiu. Este cea care a văzut cum pacienții pierd lupta cu acest virus.

Este un vaccin pe care l-am așteptat de foarte mult timp, fiind singura soluție împotriva acestei boli care ne macină de luni de zile. Vaccinul a fost complet nedureros și încurajez pe toată lumea să se imunizeze, ”  a transmis  doctora Alina Dragoman, medic primar ATI, prin intermediul rețelei de socializare Facebook.

Alții au rămas rezervați, cum este cazul celor de la Arad.

Cele mai frecvente întrebări despre vaccinul anti Covid-De ce se tem pacienții

Colegiul Medicilor din România a organizat o conferință on-line, prin care a răspuns la cele mai frecvente întrebări adresate de pacienți.

S-au bazat pe datele știintifice, cele medicale cunoscute. Principalele întrebări ale pacienților au fost, dacă vaccinul modifică ADN-ul, dacă vor avea simptome similare cu cele ale infecției Covid și pentru cât timp.

Ambele vaccinuri, produse de cele două companii, Pfizer și Moderna, folosesc tehnologia ARN mesager, au menționat oficialii Colegiului Medicilor.

Concret, transmit corpului anticorpii necesari pentru lupta cu virusul Covid.

În ceea ce privește reacțiile adverse, acestea pot fi ușoare, locale sau insesizabile, de scurtă durată.

În ultimele 24 de ore s-au vaccinat peste 120 000 de români.