Academia de Înregistrări a anunţat, vineri, cum vor fi aleşi nominalizaţii pentru ediţia 2022 a premiilor industriei americane de muzică. Aceștia vor fi desemnați prin vot de către toţi cei peste 11.000 de membri ai Academiei din SUA. Se renunță,astfel, la comitetul anonim format din cincisprezece până la treizeci de membri, care făcea această listă până acum.
„Aceste schimbări semnificative aduse procesului de selecţie reflectă angajamentul Grammy Awards de a evolua cu peisajul muzical şi de a se asigura că regulile şi liniile directoare sunt transparente şi corecte”, a transmis conducerea Academiei.
Numărul categoriilor pentru care se va putea vota va fi îmbogățit cu încă două. În plus, premiile Grammy vor recompensa acum muzica latino-americană şi muzica mondială, 86 de categorii în total. Perioada pentru care se vor face selecțiile este din 1 Septembrie 2020 până în 30 Septembrie 2021. „2022 GRAMMY Awards show‟, va avea loc în 31 ianuarie 2022.
Alte propuneri și amendamente la regulament vor fi discutate în următoarea ședință a Academiei de Înregistrări. Lista completă de reguli pentru următorul Grammy va fi publicată în luna mai.
Academia de Înregistrări a fost acuzată de corupție
Această schimbare urmează acuzaţiilor de „corupţie” aduse în noiembrie de cântăreţul canadian The Weeknd, vedetă R&B. Acesta a fost unul dintre marii uitaţi ai ediţiei din 2020, în pofida succesului său comercial.
„Grammy-urile rămân corupte”, a scris pe Twitter artistul canadian, renumit pentru hiturile sale precum „Blinding Lights” şi „Starboy”. Totodată, el a avertizat că nu va mai prezenta piesele sale comitetului de selecţie pentru o nominalizare la premii.
În 2020, Deborah Dugan, prima femeie CEO a Academiei, a fost concediată pentru „deficienţe şi eşecuri în conducerea sa”. Ea a depus plângere şi a acuzat apoi Academia de discriminare, hărţuire sexuală şi nereguli în voturile pentru premiile Grammy.
Harvey Mason Jr, preşedintele interimar al Academiei, a declarat că instituţia, care reuneşte profesionişti din industria muzicală, a cunoscut un an de „transformări şi schimbări fără precedent”. Este vorba despre „o nouă Academie”, având drept vocaţie „să răspundă nevoilor comunităţii muzicale”, a asigurat el.