La Salonta, un tânăr de 20 de ani în timp ce conducea un autoturism pe direcția Arad – Salonta, a acroșat frontal un bărbat de 56 de ani care circula pe bicicletă

În afara municipiului Salonta, județul Bihor, un tânăr de 20 de ani în timp ce conducea un autoturism pe direcția Arad – Salonta, a acroșat frontal un bărbat de 56 de ani care circula pe bicicletă. Biciclistul, echipat necorespunzător, a suferit leziuni care i-au provocat decesul.

Comunicatul IPJ Bihor, de luni, 25.01.2021, prezintă tiparul după care s-a desfășurat accidentul și menționează că sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor accidentului rutier.

Zona în care a avut loc accidentul este cunoscută, alături de încă câteva puncte din oraș, ca fiind de mare risc pentru accidente.

În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit leziuni care i-au provocat decesul

”Sâmbătă, 23 ianuarie a.c., la ora 22.54, pe D.N. 79, în afara municipiului Salonta, un tânăr de 20 de ani, din Salonta, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Arad – Salonta, a efectuat manevra de depășire a unui autoturism care se afla în fața sa, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a acroșat frontal un bărbat de 52 de ani, din Salonta, care circula pe bicicletă, din sensul opus, fără a fi echipat corespunzător.

În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit leziuni care i-au provocat decesul

Polițiștii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, relatează comunicatul IPJ Bihor.

Poliţiştii recomandă periodic în ultimele luni, prin comunicatele oficiale, tuturor conducătorilor de autovehicule ”să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

În condiții meteo-rutiere caracterizate de precipitații sub formă de ninsori și lapoviță, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiți să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranță.

În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!

Pentru a putea opri în condiții de siguranță atunci când autovehiculul care circulă în față frânează brusc, trebuie mărită distanța în mers.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”.