După vacanța de primăvară, ministrul Educației a anunțat achiziționarea de teste din salivă ce vor fi mai ușor de administrat și acceptat de către părinți. Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății a afirmat că nu există o bază legală pentru a face această achiziție.

Totodată, Cîmpeanu mizează pe ajutorul Ministerului Sănătății, în ciuda declarațiilor prin care a anunțat deja achiziționarea testelor.

„Ministerul Educației nu are expertiză nici pentru a face caietul de sarcini. Nu știm care sunt condițiile de autorizare, acreditare sau omologare.

Ministerul Educației nu are nici baza legală să o facă, nici atribuții. Mizăm total pe sprijinul Ministerului Sănătății”, a declarat miercuri Sorin Cîmpeanu, informează Hotnews.ro.

Vlad Voiculescu pasează problema testelor din salivă Ministerului Educației

Ministrul Sănătății a declarat că ,,nu poate face achiziții decât pentru unități din subordine. Orice altă instituție poate face achiziții dacă dorește”.

Testele sunt avizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, iar Voiculescu a precizat că atât autoritățile locale, cât și Ministerul Educației pot achizițona testele.

Elevii, în afara celor din clase terminale, vor intra în vacanță din 2 aprilie până pe 4 mai. Între 12 și 30 aprilie, elevii din clasa a VIII-a și a-XII-a vor face cursuri, exclusiv online, urmând apoi să aibă vacanța după Pastele Ortodox, până pe 9 mai.

Ministrul Educației: Testarea elevilor este esențială

Sorin Cîmpeanu a vorbit despre utilizarea testelor noninvazive după revenirea elevilor la școală. El a precizat că din cele 1.150.000 teste antigen au fost utilizate doar 19.000.

„Testarea elevilor la revenirea în şcoală pe baza achiziţionării de teste noninvazive este esenţială. În limitele de competenţă ale Ministerului Educaţiei pot să spun că din cele 1.150.000 teste au fost utilizate doar 19.000. Au fost două cauze: lipsa de personal medical, care este un lucru cunoscut, nu este de ieri de azi, care să administreze aceste teste, şi al doilea lucru – foarte mulţi părinţi au considerat că aceste teste sunt invazive, motiv pentru care nu şi-au dat acordul, care era necesar în mod expres”, a precizat Cîmpeanu cu câteva zile în urmă.

Demnitarul mizează pe achiziționarea testelor din salivă și revenirea, într-o oarecare măsură, la normalitate în școli.

,,Odată cu achiziţia de teste noninvazive, care, la limită, pot fi şi autoadministrate – am văzut că acest lucru se face în şcoli din Franţa şi Austria – sunt îndreptăţit să sper că acea testare în masă în şcoli va putea să fie un fapt”, declara Cîmpeanu săptămâna trecută, după şedinţa de guvern.