Guvernul a aprobat  un Memorandum pentru acordarea unor ajutoare de stat aeroporturilor regionale cu un trafic situat între 200.000 – 3.000.000 pasageri pe an, pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei de coronavirus. E vorba despre cinci aeroporturi organizate ca regii autonome : Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca, Aeroportul Internațional Sibiu, Aeroportul Internațional Iași, Aeroportul Internațional Craiova și Aeroportul Internațional „George Enescu” de laBacău. Valoarea totală este în jur de 22 milioane de lei.

 „Finanțarea schemei de ajutor se va realiza sub formă de subvenție/grant, numai în condițiile notificării și autorizării de către Comisia Europeană, iar mecanismul de finanțare va fi stabilit prin ordonanță de urgență a Guvernului”, arată purtătorul de cuvânt al guvernului.

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a precizat că că aeroporturile cu trafic mai mic de 200.000 de pasageri pe an au beneficiat deja de o schemă similară de sprijin, iar alte aeroporturi care se încadrează în categoria de trafic 200.000-3 milioane de pasageri pe an au accesat în mod individual scheme de sprijin.

Într-o postare pe Facebook, vicepremierul Raluca Turcan a scris, la rândul său, că numărul pasagerilor în lunile martie-iulie a scăzut anul acesta şi de aproape 20 de ori, în comparaţie cu numărul de călători de anul trecut. În consecinţă, veniturile aeroporturilor au scăzut la un nivel care pune în pericol menţinerea acestora în stare operaţională. România are nevoie de aceste aeroporturi regionale pentru a susţine economia şi pentru a sprijini românii care folosesc în mod curent acest tip de transport.

„Ajutorul de stat oferit de Guvernul României vine ca o gură de oxigen pentru acestea. De exemplu, Aeroportul Internaţional Sibiu va primi aproape 4 milioane de lei, iar cel din Cluj – peste 8,5 milioane de lei. Aceasta în condiţiile în care închiderea activităţii a scăzut traficul aerian în Sibiu cu 51,69% în luna martie, cu 94,46% în luna aprilie şi cu 93,15% în luna mai”, a scris vicepremierul.

Ca o noutate, la aeroportul din Cluj-Napoca, al doilea ca mărime în România, a aterizat în premieră

prima aeronavă din familia A320neo. Este vorba de un model A321neo.