Cel de-al doilea maraton al vaccinării pe bază de buletin a început la Timișoara, pe stadionul CFR.

Oamenii s-au adunat astfel la centrul amplasat pe stadionul CFR, însă nu au mai fost nevoiți să stea la coadă așa cum s-a întâmplat la primul maraton.

Autoritățile doresc să se ajungă la o rată de vaccinare a unui minim de 500 de persoane pe zi, însă în momentul actual sunt doar două fluxuri deschise.

Aceste fluxuri, deschise de la ora 08:00, vor fi operaționale non-stop până în data de 11 mai.

Prezență scăzută la startul maratonului de pe stadionul CFR

Dacă la primul maraton de vaccinare, în prima zi s-au format cozi uriașe, la startul celui de-al doilea nu s-au prezentat multe persoane, fiind vaccinați doar 30 de oameni în prima jumătate de oră.

Potrivit celor declarate de către reprezentanții spitalului, pe o tură de 24 de ore, la acest maraton lucrează peste zece medici, asistente, voluntari și registratori medicali.

„Au venit chiar înainte de a se deschide maratonul de vaccinare de la Spitalul Militar, înainte de ora 8, pentru că oamenii sunt dornici să se vaccineze, iar faptul că vin doar cu buletinul este un lucru minunat, nu mai trebuie să piardă timp. Cei care au venit la vaccinare vor fi trecuți automat pe platforma de vaccinare și automat vor primi și data rapelului. Vor fi anunțați și ziua în care trebuie să vină, peste 21 de zile, ei vor veni tot aici”, a declarat dr. Iulia Mircea Popa, director al Spitalului Militar din Timișoara.

Vaccinare doar cu buletinul

Pentru imunizarea împotriva noului coronavirus, persoanele interesate de primirea vaccinului nu au nevoie de programare, ci doar să se prezinte la centru cu un act de identitate valabil.

Înregistrarea acestora se realizează direct în Registrul electronic național al vaccinărilor, RENV, iar pentru rapel vor merge tot pe stadionul respectiv, la trei săptămâni de la administrarea primului vaccin.

Maratoane de acest fel sunt organizate în marile orașe la toate spitalele militare, în perioada 4-11 mai.