Viorel Rașcovici, fost șef de poliție într- comună din Alba, a ajuns în funcția de subprefect al județului Alba.

Fostul polițist a trecut în CV că a studiat la o universitate aflată la momentul respectiv într-un scandal cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Viorel Rașcovici a urmat cursurile Universității Internaționale Deschise Tehnoeconomie și Cooperare Româno-Americană din București. În acea perioadă, universitatea a avut probleme serioase cu legea, ea fiind închisă.

Conform comunicatului ANPC, universitatea practica ,, o publicitate înșelătoare”, iar serviciile oferite nu erau autorizate de către Ministerul Educației.

”În cursul anului 2003, o echipa de control formată din inspectorii A.N.P.C. și reprezentanți ai Ministerul Educatiei, Cercetării și Tineretului au efectuat o acțiune de control la sediul Universității Internaționale Deschise Tehnoeconomia Europeană Academia de Tehnoeconomie și Cooperare Româno Americană, situat în Str. Venerei Nr.6, ca urmare a numeroaselor sesizări primite de M.E.C.T. de la consumatori”, se arată în comunicatul ANPC.

Amendă de 100 de milioane de lei

Inspectorii ANPC au aplicat o amendă de 100 de milioane de lei agentului economic deoarece nu a permis accesul organelor de control în sediul universității. De asemenea, s-a decis închiderea universității conform O.G. 21/1992. Universitatea nu apare nici în prezent în rândul celor acreditate.

”Am fost de bună credință mergând la acea facultate. Universitatea nu a fost închisă niciodată, am susținut examenele, existau profesori, nu am avut cunoștință de așa ceva. Funcționează și în prezent”, a spus Viorel Rașcovici.

Actualul subprefect susține că diploma sa a fost recunoscută de către Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, diploma a fost acceptată la Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. Fostul polițist a urmat un curs post-universitar.

Fost polițist, subprefect în județul Alba

Viorel Rașcovici are 52 de ani și este președintele USR Cergău. În perioada 2005-2016 a fost șef principal în cadrul Secției nr.5 Poliţie Rurală Blaj. Bărbatul a fost ales anul trecut consilier local în Cergău.

USR Alba a mizat, pentru funcția de subprefect pe Marius Nicoară, dar datorită refuzului categoric, Viorel Rașcovici a ajuns subprefect de Alba.