Poliţiştii din Alba specializaţi în combaterea delictelor silvice au confiscat recent nu mai puțin de 158 metri cubi de material lemnos, în urma unui control la o societate de depozitare, prelucrare şi comercializare a materialului lemnos din Sebeș. Potrivit IPJ Alba, vineri, 18 decembrie, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din IPJ Alba, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba au efectuat un control la punctul de lucru din Sebeș al unei societăţi comerciale specializată în activități de depozitare, prelucrare şi comercializare a materialului lemnos. Poliţiştii de Alba au constatat că reprezentanţii societăţii  au primit cantitatea de 158,12 metri cubi de material lemnos, de esență rășinoase, pentru care nu au putut prezenta documente prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, conform alba24.ro .

Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în valoare de 15.000 de lei, luând-se complementar măsura confiscării cantității de 158,12 metri cubi de material lemnos, în valoare de 27.196 de lei. Acesta este doar un exemplu dintre miile de exemple pe care le compune acest fenomen național îngrijorător.

IPJ Alba mai are în vedere în perioada următoare câteva verificări în aria ei de competență, dorind să limiteze acest fenomen care se întreține prin legături și schimburi pe suprafața județelor învecinate.