Slujba a o fost oficializată de către un sobor de preoți, în frunte cu Arhiepiscopul Irineu. Majoritatea credincioșilor au purtat mască de protecție pe tot parcursul slujbei, dar au existat și persoane care nu purtau masca corespunzător sau pur și simplu au renunțat la ea.

Chiar dacă preoții au recomandat distanțarea fizică, în timpul slujbei, unele persoane nu au ascultat procesiunea de la distanță și au stat ,,umăr lângă umăr”.

În jurul butoaielor cu apă sfințitiă s-au adunat o masă de oameni ce au uitat cu precădere de recomandările autorităților. Mai multe echipaje ale poliției și jandarmeriei din Alba au fost prezente la slujba de Bobotează, dar nu au intervenit pentru a asigura distanțarea socială dintre credincioșii prezenți la Catedrala din Alba Iulia.

Nu e prima dată când autoritățile nu reacționează sub niciun fel în vederea respectării regulilor de distanțare socială. În timpul sărbătorilor de iarnă, sute de cetățeni au luat cu asalt supermarket-urile din oraș, iar oamenii stăteau unul lângă celălalt la casele de marcat. Autoritățile recomandă tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poartă mască de protecție în toate spațiile închise și dechise, precum și în mijloacele de transport și să nu se expună la riscuri.

5.719 de noi cazuri de infectare cu COVID-19

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5.719 cazuri noi de infectare cu coronavirus după ce s-au efectuat 34.343 de teste. Bilanțul de miercuri, 6 ianuarie 2021, mai arată că 121 de oameni infectați au murit, iar la secția ATI sunt internați 1.070 de pacienți.

Pe teritoriul României au fost confirmate 654.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 586.764 de pacienți au fost declarați vindecați. Cele mai mari rate de infectare s-au înregistrat în Ilfov, București, Timiș și Cluj.

Pe teritoriul României, 26.141 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.711 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.672 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 47 de persoane.