Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, e din Blaj, județul Alba, iar polițiștii au descoperit că a obținut un nou permis de conducere chiar dacă avea deja permisul reținut.

Pe 18 iulie 2018, bărbatul s-a prezentat la la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Alba. El a solicitat emiterea unui duplicat al permisului de conducere auto. Bărbatul a precizat că și-a pierdut permisul precedent.

Alba. Cu permisul suspendat a optat pentru obținerea unui nou carnet

Polițiștii l-au descoperit pe L. Bogdan după ce au primit o informare potrivit căreia permisul bărbatului era reținut în Slovenia deoarece nu a achitat o amendă, informează ziarulznirea.ro 

Procurorii au dispus clasarea cauzei faţă de lucrătorii Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Alba, care au emis noul permis de conducere.

Ei nu au cunoscut faptul că vechiul permis al inculpatului nu era pierdut, ci reţinut de autorităţile din Republica Slovenia. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru fals în declarații și participație improprie la fals intelectual.

Bărbatul a primit o pedeaspsă de 1 an și două luni de închisoare, cu suspendare. Totodată, el va fi supravegheat pe o perioadă de 2 ani. Șoferul cu două permise va presta muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Blaj sau Primăria Craciunelu de Jos. Munca va fi pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.

Instanța a decis anularea permisului de conducere emis în 2014. Bărbatul a contestat hotărârea pronunțată de Judecătoria Blaj.

,,În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa reţine că aceasta era în vârstă de 37 de ani la data săvârşirii infracţiunii, nu are antecedente penale care să atragă stare de recidivă, potrivit fişei de cazier ataşate la dosar. (…) De asemenea, pedeapsa aplicată trebuie să confere siguranţă în forţa ocrotitoare a legii, dar şi în exemplul moral. În sensul că o pedeapsă eficientă şi proporţională cu gravitatea faptei descurajează săvârşirea unor asemenea fapte penale”, a motivat instanţa decizia de condamnare a bărbatului.