Prin campania ,,Vrem să ajutăm!”, polițiștii vor dona tichetele de masă pe care le vor primi persoanelor aflate în dificultate.

Potrivit Agerpres, campania de donare de sânge este organizată în contextul Zilei Poliției Române, care se va sărbători pe 25 martie. Zeci de polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba se vor prezenta în perioada 22-24 martie la centrul de donare.

„Perioada dificilă pe care o traversează omenirea din cauza pandemiei de coronavirus ne obligă la solidaritate.

Aniversarea Poliţiei Române se desfăşoară, pentru al doilea an consecutiv, sub semnul misiunilor de protejare a vieţii. În perioada 22-24 martie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba participă la campania de donare de sânge intitulată ‘Vrem să ajutăm!'”, menţionează sursa citată.

Solidaritate față de persoanele aflate într-o situație critică

Aproximativ 50 de polițiști și-au arătat dorința de a participa la campanie. Ei  vor dona tichetele de masă către persoanele în nevoi. Totodată, campania este organizată în semn de solidaritate față de cadrele medicale care se luptă de un an de zile cu îngrijirea bolnavilor de coronavirus.

Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, a declarat că prin această campanie, mai multe persoane nevoiașe se vor putea bucura de tichetele pe care polițiștii le vor primi după donarea de sânge.

„La această campanie umanitară s-au înscris, până acum, aproximativ 50 de poliţişti.

Donarea de sânge în România, o problemă

Tichetele de masă care sunt primite în schimbul donării de sânge vor fi folosite în cadrul unei campanii umanitare pe care o vom organiza în preajma sărbătorilor de Paşte, prin care vom încerca să-i ajutăm pe nevoiaşi”, a precizat Luminița.

Conform unui sondaj național realizat pe platforma Ivox, doar 4 din 10 români au donat până acum sânge. Rata scăzută a donării de sânge din țara noastră are legătură cu lipsa culturii de a face bine aproapelui. Cei mai mulți donatori (65%) susțin că au făcut acest gen pentru a face o faptă bună. Peste 20 % dintre donatori susțin că au făcut acest lucru atunci când un apropiat a avut nevoie.