Aceasta va intra în vigoare de azi, 16 martie, ora 14.00 și va expira miercuri, 17 martie, ora 23.00.

Conform ANM, vor fi vizate județele: Covasna, Vrancea, Buzău, Braşov, Prahova, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj şi Caraş-Severin.

În acest interval, vor fi ninsori abundente şi viscol puternic în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Meteorologii avertizează că vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 90 – 110 km/h, în special la altitudini de peste 1.500 de metri, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

ANM. Cod galben de ninsori

Până miercuri, 17 martie, ora 18.00, mai este în vigoare un cod galben de precipitații pentru toate regiunile, inclusiv București.

Potrivit ANM, intervalul precizat , vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum şi zonele montane şi submontane se vor cumula cantităţi de apă local între 25 şi 35 l/mp şi pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, de 40 – 70 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania şi local în Maramureş, iar începând din noaptea de marţi spre miercuri (16 /17 martie) şi în vestul şi nordul Moldovei, vor predomina ninsorile.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste prudență și să adapteze viteza la condițiile meteo,