La acest moment, despre aceasă variantă a virusului Covid se cunoaște faptul că prezintă rezistență la vaccin.

În județul Suceava a fost decoperit primul caz, în cadrul Laboratorului de Metagenomică şi Biologie Moleculară al Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava (USV)

Au fost analizate 91 de probe de la pacienți din Suceava, Cluj, Iaşi, Timiş şi Botoşani.

Toate au ieșit pozitive.

„În baza acordurilor de colaborare încheiate până la acest moment sunt selectate probe din spitale aflate pe raza judeţelor Suceava, Timiş, Cluj, Dolj, Iaşi, Botoşani, Neamţ .  Ne exprimăm disponibilitatea de a colabora şi cu alte instituţii cu compartimente COVID-19 din alte judeţe .Evident, pentru analiza situaţiilor speciale şi realizarea analizelor genetice corespunzătoare”, au transmis reprezentanţii USV, potrivit Agerpres.

Noua tulpină a virusului Covid, descoperită în România

Mutația  E484K a virusului Covid este a patra până la acest moment. Dacă celelalte trei nu puneau pe jar medicii și oamenii de știință, aceasta pare că pune în pericol toată oamenirea.

„La cele trei variante îngrijorătoare cunoscute ca provenind din Marea Britanie (linia B.1.1.7, nume VOC202012/01), din Africa de Sud (linia B.1.351, cu numele 501Y.V2 15) şi din Brazilia (linia P.1, nume P.1). Institutul de Sănătate Publică din Anglia a adăugat, în luna februarie, o nouă variantă a virusului (linia B.1.1.7 + E484K, nume VOC202102/02). Deşi numărul cazurilor identificate cu noua variantă (B.1.1.7 + E484K) este momentan relativ redus (fiind prezentate numai 43 de cazuri în Raportul britanic din 1 aprilie 2021), principala îngrijorare provine din capacitatea variantelor ce conţin şi mutaţia E484K de a prezenta o rezistenţă mai mare la anticorpii generaţi de vaccin, reducând astfel eficienţa vaccinurilor.

În luna martie, noua variantă (B.1.1.7 + E484K) a fost introdusă ca variantă îngrijorătoare (variant of concern – VoC) şi în lista Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), care monitorizează situaţia epidemiologică la nivelul Uniunii Europene, transmit oficialii USV.