Sorin Cîmpeanu a adresat un mesaj ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, de a lua în considerare trecerea în format online a școlilor doar dacă localitatea este în carantină.

„Vă adresăm rugămintea de a analiza cu celeritate prezenta propunere a Ministerului Educaţiei de modificare a Ordinului nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul Sars CoV-2.

Cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât şcolile trec în sistem online numai în situaţia în care la nivelul localităţii este declarată starea de carantină”, se arată în adresa trimisă de Cîmpeanu către Voiculescu.

Școala online doar în localitățile carantinate

De asemenea, Sorin Cîmpeanu a mai precizat că în toate școlile din România rata de infectare cu noul coronavirus a fost foarte mică.

Acest lucru este datorat faptului că se respectă regulile mai strict ca și în alte locuri, cum ar fi restaurantele sau mall-urile.

Tot mai multe județe intră în scenariul roșu, unde rata de infectare pe mia de locuitori depășește 3 . Capitala  a depășit rata de incindență de 6 la mie, iar carantinarea Bucureștiului poate avea loc în orice moment.

Totodată, Timișoara se află de două săptămâni în carantină totală după ce rata de infectare a ajuns de aproape 8 la mia de locuitori.

Elevii vor primi cornul și laptele pentru zilele care au stat acasă

Elevii care învață online din școlile aflate în scenariul roșu, vor putea merge la școală să ia cornul și laptele pentru zilele care au stat acasă.  Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură a trimis, oficial, o adresă către toate școlile din România.

Instituția nu face decât să pună în practică o hotărâre adoptată de Guvernul României pe 24 februarie 2021 și care a intrat în vigoare pe 3 martie anul acesta.

Sorin Cîmpeanu a adresat un mesaj ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, de a lua în considerare trecerea în format online a școlilor doar dacă localitatea este în carantină.