Este ultimul anunț oficial al companiei Moderna  și are în vedere o prelungire a imunității, spun specialiștii în sănătate.

Primii care vor primi a treia doză de vaccin vor fi cei din SUA.

“Este probabil ca țările care au realizat deja o acoperire vaccinală ridicată să fie gata să-și mute atenția pe doze suplimentare  în 2022 și, eventual, chiar și la sfârșitul acestui an”,  a declarat Corinne M. Le Goff, directorul comercial principal al Moderna, citat de Business Insider.

“Sper ca vara aceasta să obținem autorizarea vaccinului pentru o astfel de doză, astfel încât să putem ajuta oamenii să își intensifice nivelul de protecție înainte de toamnă, pentru a preveni un nou val”, a declarat și directorul executiv al Moderna, Stéphane Bancel, relatează sursa citată.

Eficacitatea vaccinului Moderna în lupta cu viruusul COVID-19 ar fi în proporție de 80%

 Moderna face un anunț crucial pentru persoanele vaccinate

În România, până la acest moment, nu s-au semnalat probleme deosebite cu administrarea serului Moderna. Cele mai multe controverse le-au stârnit dozele produse de AstraZeneca, după ce au apărut informații că produce tromboze.

Recent, la Timiș a fost semnalată producerea unei învinețiri locale. DSP a raportat-o pentru investigare.

De la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 3.918.924 de doze unui număr de 2.421.982 de persoane, dintre care 925.040 au primit o doză şi 1.496.942 şi pe cea de-a doua,relatează  potrivit Agerpres.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 102 de reacţii adverse – 16 de tip local şi 86 de tip general.

De la începutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 12.459 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, 1.257 de tip local şi 11.202 de tip general.

CNCAV transmite că 157 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

La acest moment, fără programare se poate vaccina cu serul produs de AstraZeneca. Danemarca este primul stat din Europa care a anunțat că nu va mai folosi serul AstraZeneca pentru imunizare.