Potrivit Ordinului publicat de Ministerul Educației, elevii pot să se înscrie în programul remedial până pe 3 martie. Activitatea de recuperare a orelor va începe din 8 martie.

Documentul a fost publicat la o lună de la deschiderea școlilor. Profesorii vor fi remunerați pentru orele remediale.

Ministerul Educației vine cu recomandarea ca orele să fie organizate cu o medie de 12 elevi/grupă, 20 de ore pe lună, cu prezența fizică la ore. Elevii din clasele primare și de gimnaziu vor beneficia de orele remediale.

„Activitățile remediale, materializate în activități de învățare, vor viza îmbunătățirea achizițiilor elevilor, în special a acelora care contribuie la formarea competențelor de bază, fundamentale pentru formarea celorlalte competențe”, se arată în document.

„Se au în vedere, cu prioritate, activități remediale care să vizeze achizițiile care contribuie la formarea competențelor de literație și a competențelor STEM, incluzând și activități pentru formarea comportamentelor specifice competenței „a învăța să înveți“”, potrivit Ministerului Educației.

Banii pentru orele remediale vor fi împărțiți de inspectorate

Conform Guvernului, profesorii vor primi banii pentru orele remediale de la inspectoratele școlare. Pentru organizarea orelor, școlile trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispune de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet;
  • elevul se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau are situația școlară neîncheiată la cel puțin o disciplină;
  • elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele școlare obținute în semestrul anterior sau la evaluarea inițială de la începutul semestrului în derulare,

Tot inspectoratele școlare vor repartiza bugetele pentru acordarea de sprijin tuturor școlilor unde va avea loc programul național pilot de tip ,,Școală după școală”.

Școlile unde se va desfășura programul ,,Școală după școală” va primi un sprijin financiar de 200 de lei pentru fiecare elev. Banii se vor primi dacă elevul va participa la toate cele 20 de ore remediale, conform Edupedu.