Numărul cazurilor de Covid au crescut alarmat în Arad iar secțiile ATI sunt la capacitate maximă.

Astfel, în acets municipiu, rata de infectare a ajuns 3, 69 la mia de locuitori, după două luni în care au fost măsuri de relaxare.

Prefectura Arad a transmis că se vor închide localurile în interior-cinematografele, sălile de spectacol, restaurantele, cafenelele, cinematografele.

Arad intră în scenariul roșu. Ce este interzis să faci

De asemenea, școlile din Arad vor funcționa după scenariul roșu. Asta presupune că se vor prezenta la școală doar preșcolarii și cei din învățământul primar.

În județul Arad , în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 90 de cazuri de Covid. În scenariul roșu mai sunt localități precum Dorobanți, Curtici, Șofronea, Pecica, Frumușeni, Nădlac,Vârfurile.

Bilanț negru . Au fost confirmate cazuri de Covid cu tulpina sud-africană

Autoritățile au anunțat, vineri, 5 martie, că au fost identificate două cazuri de Covid cu tulpina sud-africană.

Este vorba despre două persoane, din București, respectiv Pitești. Potrivit specialiștilor, vaccinurile existente sunt eficace și împotriva acestei variante a Covid-19.

Cazurile cu tulpina britanică devin dominante

Potrivit raportului, cazurile de infectare cu tulpina britanică provin din București – 61 de pacienți, din Constanța – 4 pacienți, din Dâmbovița – 2 pacienți, din Prahova – 1 pacient, din Ilfov – 1 pacient, din Galați – 1 pacient, din Cluj – 1 pacient și din Teleorman – 1 pacient”, precizează reprezentanții de la MedLife.

La acest moment, 1061 de persoane sunt internate la secțiile de ATI.

Pe teritoriul României, 45.407 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.212 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.963 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 127 de persoane.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.516 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 630 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

În ceea ce privește vaccinarea, peste un milioan de persoane s-au vaccinat anti Covid. Autoritățile spun că virusul va putea fi combătut, după ce se imunizează peste 70% din populația generală.