Tot internetul pare că este asaltat în ultima vreme de cazuri de violenţă de agresiune şi tratamente inumane aplicate animalelor, fiind prezentate nenumărate cazuri, inclusiv la Arad, unde în ciuda faptului că de câteva luni de zile s-a înfiinţat serviciul de Poliţia animalelor, acestea tot continuă să apară.

Un astfel de incident revoltător se întâmplă în localitatea Pâncota, unde o femeie din oraş are în gospodărie aproximativ 50 de câini pe care îi ţine în condiţii revoltătoare. Mai exact, aceasta nu dispune de resursele necesare pentru a le oferii animalelor hrană şi adăpost adecvat, iar sărmanele patrupede au ajuns chiar să se mănânce între ele, ducându-şi zilele într-o mizerie infectă fără apă şi fără mâncare.

,,Este absolut îngrozitor, o femeie din Pâncota a adunat mai bine de 50 de căţei, de care nu se ocupă, au ajuns să se mănânce căţeii între ei”, anunță Ramona, o cititoare glsa.ro

Iasmina Mot se implica

În ciuda implicării unei tinere din judeţul Arad, pe nume Iasmina Mot, în salvarea animalelor, efortul ei nu este suficient, motiv pentru care face apel la iubitorii de animale care pot întinde o mână de ajutor în soluţionarea acestui caz de abuz.

,,Rog asociațiile să se mobilizeze. Eu am scos 23 de câini din Iadul ăsta. Am mai salvat odată 75 de animale, tot de la această femeie, în primăvară, acum se pare că din vară, a închiriat aici, locația …pe câmp, sperând că nu o mai găsesc. Avem termen astăzi la ora 12 să îi luăm pe restul 30, care au rămas în acest infern, însă nu mai am unde să îi pun. Oricine poate prelua, măcar  un suflet, vă implor să nu rămâneți indiferenți!!!”, spune disperată Iasmina.

Tânăra Iasmina speră ca prin apelul adresat tuturor arădenilor să găsească persoane care pot să sară în ajutor pentru rezolvarea cazului de faţă terifiant. Din nefericire însă, acesta nu este singrurul şi nici ultimul eveniment de acest gen în situaţia în care măsurile corespunzătoare nu vor fi implementate.