Doctorul Horea Timiș, directorul Direcției de Sănătate Arad, se arată îngrijorat de situația critică în care se află Unitatea de Primiri Urgențe Arad.

Potrivit unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook, zeci de persoane așteaptă să fie repartizate la secția ATI.

„38 pacienți pe 11 paturi cam aceasta este realitatea de pe la ora 23… bine că mai sunt paturi peste capacitate. Am anunțat toate spitalele rând pe rând să NU mai trimită spre Spitalul Județean Arad decât cazurile de maximă urgență, și să fie pregătite să primească și să temporizeze cât se poate local, măcar până dimineață, cazurile din arealul deservit”, a precizat directorul Horea Timș.

Toate secțiile de la ATI din țară sunt arhipline

Dr. Timiș a mai precizat că a încercat să ia legătura cu alte spitale din județele vecine pentru a transporta pacienții cu COVID-19.

,,De la CNCCI am aflat că nu sunt locuri în județele din jur, inițial se putea la Timișoara, apoi s-au ocupat urgent. Șeful UPU Arad a venit de acasă să ajute, chiar dacă nu era tura dânsului.

Am anunțat ambulanța în dispecerat să temporizăm evaluările covid până dimineață să degrevăm UPU. La fel dacă avem cazuri ușoare spre medii am dispus să se poată accesa centrele de permanență cele mai apropiate pentru că acolo avem medici de familie și avem nevoie ca de aer de fiecare coleg”, se arată în postarea făcută de Timiș.

Arad. Pacienți transportați la alte spitale

Conform postării, doi pacienți au fost transportați la spitalul orășenesc Ineu. Totodată, spitalele de la Sebiș, Chișineu-Criș și Lipova au pus la dispoziție câteva paturi pentru cei infectați cu noul coronavirus.

Dr Mircea Onel, directorul medical al Spitalului Clinic Județean pentru Situații de Urgență, a precizat că în Unitatea de Primirea Urgențe se mai aflau 22 de persoane. Zece dintre ei așteptau loc la ATI.

„Am făcut, ca de fiecare dată, solicitate prin intermediul Centrului Național de Coordonarea și Conducere a Intervenției.  Nicăieri în țară nu sunt locuri la ATI. Cinci dintre pacienți sunt pe mască de oxigen C-PAP. Alți cinci sunt pe sursă de oxigen cu debit mare. Ceilalți 11 vor merge pe secțiile medicale. Unde sunt paturi cu prize de oxigen, pe măsură ce se vor elibera locuri, în urma externărilor”, a precizat directorul medical, conform aradon.ro