Vești bune pentru toți studenții care doresc să studieze în străinătate. Universitatea ,,Aurel Vlaicu” din Arad va organiza selecțiile pentru Erasmus+ în anul universitar 2021-2022 în format electronic.

Toți cei care doresc să studieze în altă țară pot aplica pentru bursa Erasmus în perioada 15-26 aprilie pe platforma https://erasmus.uav.ro/studiu/. Toate informațiile necesare pentru a aplica se vor posta în platformă. Modul de înscriere pentru a studia în altă țară facilitează foarte mult accesul studenților la acest program.

„Implementăm în premieră acest sistem de selectare a viitorilor studenți Erasmus. Această platformă este unul dintre pașii pe care Universitatea Aurel Vlaicu din Arad îl face pentru digitalizarea instituției, în cadrul programului Erasmus+.

Arad. Studiază într-o țară străină aplicând online pentru bursa Erasmus+

Vor urma și alte instrumente digitale, digitalizarea fiind o prioritate a programului Erasmus+ la care UAV s-a angajat prin Carta Erasmus (Erasmus Charter) obținută în decembrie 2020 pentru perioada 2021-2027”, declară prorectorul privind Transparența academică și relațiile internaționale, conf.univ. dr. Teodor Cilan.

Universitatea ,,Aurel Vlaicu” din Arad a încheiat 115 acorduri bilaterale cu universități din țări ale Uniunii Europene dar și nonUE.

Partenerii UAV sunt universități din Portugalia, Germania, Franța, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Danemarca, Belgia, Cipru, Grecia, Cehia, Bulgaria, Turcia, Slovacia, Letonia, Estonia, Serbia, Macedonia, Albania, Muntenegru, Kosovo, Mexic, Taiwan, India, Belarus, Algeria, Azerbaidjan, Haiti, Cuba, China, Ucraina, Tanzania, Peru.

Ce este Programul Erasmus+?

Programul Erasmus+ este un program pentru educație, tineret și formare. Bugetul său este estimat la aproape 27 de miliarde de euro. Suma reprezintă aproape dublu finanțării de care a beneficiat programul anterior din perioada 2014-2020.

 Programul pentru perioada 2021-2027 pune un accent puternic pe incluziunea socială, pe tranziția verde și pe cea digitală și pe promovarea participării tinerilor la viața democratică, informează europa.eu.

Studenții Universității ,,Aurel Vlaicu” se vor putea înscrie pentru a studia într-o țară străină online. Universitatea are 115 acorduri bilaterale cu țări din Uniunea Europeană și țări nonUE.