Arhiepiscopul Irineu spune că Paștele poate fi startul unei schimbări pentru credincioși.
„Credinţa în Învierea Mântuitorului ne-a fost far călăuzitor, nouă, românilor, şi ne-a ţinut mereu în comuniune iubitoare cu înaintaşii noştri adormiţi în Domnul. În acelaşi timp, ne-a dat imbold să păstrăm zestrea spirituală pe care ei ne-au lăsat-o. Astăzi, când ura, egoismul şi violenţa tulbură ca niciodată întreaga planetă, numai speranţa învierii noastre din morţi ne oferă tăria necesară să înfruntăm avalanşa răutăţilor şi a crizelor de tot felul”, afirmă Arhiepiscopul Irineu.
Anul 2021 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul”.
Arhiepiscopul Irineu, în Pastorală: ” Aveți grijă de mormintele răposaților!”
Irineu amintește de povețele Sfântului Nectarie din Eghina. Se cuvine „să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei adormiţi, să aducem jertfe nesângeroase şi să dăm milostenii pentru ei, deoarece sunt neputincioşi să mai facă ceva pentru mântuirea lor”, realatează Agerpres.
Rugăciunea care aduce pace
Credincioșii sunt îndemnați să aibă grijă de mormintele celor dragi. Învierea Domnului este cea mai mare minune, iar oamenii trebuie să se pregătească pentru aceasta.
„Din păcate, în timpurile moderne, s-au ridicat unii oameni raţionalişti care contestă Învierea lui Hristos, socotind-o un mit. Noi, însă, îi credem pe Apostolii Domnului Iisus, care s-au prezentat drept ‘martori ai Învierii Lui’ (Fapte 1, 22), afirmând că ‘pe Începătorul vieţii Dumnezeu L-a înviat din morţi’ (Fapte 3, 15). În Sfânta Scriptură, avem dovezi care atestă realitatea Învierii Mântuitorului nostru”, a precizat arhiepiscopul Irineu, citat de Agerpres.
Anul acesta, slujba de Înviere s-a organizat cu restricții în toată țara. Guvernul a decis să ridice restricțiile de circulație doar în noaptea de Înviere. Astfel, credincioșii au luat Lumină.
Biserica Catolică a proclamat anul 2021 Anul Familiei. Pandemia a arătat cât de vulnerabili suntem în fața bolii, a morții, iar în aceste momente grele pentru toți, legăturile cu famila trebuie întărite.