Rata de infectare cu Covid 19 este în continuă scădere, de câteva zile, în municipiul Brașov. Însă, specialiștii cred că trebuie să tratăm scăderea cu prudență.
„Este o scădere aparentă, care se datorează, cred, faptului că lumea nu dorește să se testeze sau se testează cu teste antigenice rapide și preferă să nu le raporteze. Avem un alt indicator de evoluție a epidemiei, și anume numărul de prezentări la camerele de gardă ale spitalelor. Acest lucru nu este deloc în scădere, dimpotrivă. Numărul de solicitări este în creștere și, mai mult decât atât, formele de boală sunt forme mai grave, ele se referă atât la persoane în vârstă, dar și la persoane tinere, care vin direct în insuficiență respiratorie”, a declarat directorul DSP Brașov, dr. Andrea Neculau.
Netestarea sau neraportarea pare să fie un nou trend în municipiu.
„Cred că este un nou trend. Practic, lumea evită să anunțe simptomele de boală, evită, prin acest lucru, să solicite testarea, iar, alții, dimpotrivă, își cumpără din farmacie teste, le fac, dar nu le raportează în sistemul medical – un fenomen de care suntem conștienți, dar, încerc pe această cale să atrag atenția că este foarte important să punem diagnosticul de boală, să fim monitorizați de către medicii de familie și, în momentul în care se sesizează o agravare, de timpuriu, să fim îndrumați pentru tratament de specialitate”, a mai spus dr. Andrea Neculau.
În prezent, locurile dedicate îngrijirii pacienților cu Covid din spitalele din județ sunt ocupate.
Medicii reamintesc că este foarte importantă vaccinarea împotriva Covid și respectarea măsurilor de protecție împotriva infectării cu SARS COV2.
Luni, 5 aprilie, o nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech, constând în 511.290 de doze, ajunge în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, informează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 . La Centrul Regional de Depozitare Brașov vor fi livrate 66.690 doze;
Până la acest moment, țara noastră a recepționat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.