Potrivit directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Mariana Ioniţă, abia în circa trei ani de zile am putea vedea în execuție autostrada Ploiești-Brașov. Până atunci însă mai este de așteptat, dar cu toate acestea, putem sta liniștiți știind că măcar pentru fluidizarea traficului rutier pe DN1, există totuși niște proiecte pe masă.

Conform acesteia, oferta înaintată pentru revizuirea stadiului de fezabilitate a proiectului Autostrăzii Ploiești-Brașov, este în momentul de față în stadiul de analizată.

„Oferta este acum în analiză astfel încât să ajungem la un contract care să ne permită obţinerea unei documentaţii bune care să ne ajute să facem o implementare rapidă a execuţiei lucrărilor.

Eu nu cred că vom putea vedea în execuţie, mai devreme de trei ani, Autostrada de la Ploieşti până la Braşov. Până atunci, zilele acestea am vorbit cu actuala conducere a Ministerului Transporturilor, domnul ministru Drulă (Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, n.r.), şi cu fosta conducere, domnul ministru Bode.

Noi am anunţat nişte proiecte care au scopul de a fluidiza traficul pe DN1, nişte pasaje şi pasarele”, a precizat şeful CNAIR.

Pasaje subterane pentru îmbunătățirea circulației

Ioniță a ținut să clarifice faptul că pentru buna fluidizare a traficului rutier, sunt necesare o serie de pasaje subterane în zonele cu treceri de pietoni, iar în alte zone se are în vedere, în eventualitatea cazului în care acest lucru va fi posibil, introducerea mai multor benzi reversibile.

„Când vorbesc despre pasaje, acum suntem în faza de semnare a contractelor de proiectare. Ne refeream la subterane. În zonele cu treceri de pietoni trebuie să ne gândim la nişte treceri eventual subterane care să simplifice, să fluidizeze, să decongestioneze traficul. Mi-am pus în programul meu ca proiect prioritar acest sector de autostradă şi fluidizarea la pachet a traficului pe DN1. Este păcat că s-au pierdut ani de zile.

Vom analiza inclusiv posibilitatea introducerii unei benzi reversibile de circulaţie pe anumite zone, acolo unde se poate. Chiar vreau să mă văd cu Poliţia Rutieră, ne-am planificat noi miercuri, să discutăm şi situaţia de pe DN1.

Trebuie să facem ceva în următorul an, până la începerea execuţiei lucrărilor. Gândiţi-vă că şi execuţia lucrărilor va crea ambuteiaje, iar noi trebuie să luăm măsuri de acum pentru fluidizarea traficului cât mai repede pe DN1”, a precizat sursa citată.

O singură ofertă depusă înregistrată

Potrivit anunțului făcut de către Ministerul Transporturilor la începutul lunii noiembrie din 2020, până la expirarea termenului limită cu privire la completarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate şi elaborarea Proiectului Tehnic necesare construcţiei tronsonului de autostradă Ploieşti – Braşov, se înregistra o singură ofertă depusă, respectiv cea a companiei Consitrans SRL.

În ceea ce privește valoarea contractului, aceasta se ridică la suma cuprinsă în intervalul 48,8 milioane de lei şi 57,67 milioane de lei, fără TVA. Pentru completarea/revizuirea Studiu de fezabilitate contractul prevede un termen de 30 de luni, iar pentru întocmirea Proiectului Tehnic de Execuție, de 16 luni.

Conform sursei anterior menționate, contractul va fi compus din lucrări destinate pentru:

  • Completarea/Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF).
  • Elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC).
  • Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie (PTE).

Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române a anunțat implementarea măsurii de deviere a circulației de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, din cauza aglomerației infernale. De asemenea, este aplicată și devierea de pe DN73A Râşnov – Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti pe autostrada A1.