Conform comunicatului, în perioada 8 ianuarie, ora 11:00 – 9 ianuarie, ora 6:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de viituri şi depăşiri ale Cotelor de apărare pe râurile din bazinele hidrografice: Tur – sector aval S.H. Turulung (sector îndiguit – judeţul Satu Mare) şi Bârzava – sector aval S.H. Gătaia (sector îndiguit – judeţul Timiş).

De asemenea, va fi Cod galben de creşteri ale debitelor şi nivelurilor, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, până sâmbătă, la ora 12:00, pe cursurile de apă: Tur – sector aval Acumularea Călineşti, Crasna – curs inferior (judeţul Satu Mare), Bârzava – sector aval S.H. Moniom şi Moraviţa (judeţele: Timiş şi Caraş Severin).

După cum se știe, a fost dată o avertizare a ANM de precipitații în noaptea de 8/9 ianuarie 2021 vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei, în Transilvania și în unele județe din Moldova. În schimb, la munte pe tot parcursul acestui interval, temporar va ninge și se va depune un strat nou de zăpadă.