Locul în care se va amenaja parcul este terenul fostului combinat metalurgic Cuprom.

În prima ședință ordinară din luna ianuarie ac, consilierii locali din Baia- Mare vor aproba exproprierea platformei Cuprom, astfel încât să se transforme în parc industrial și tehnologic. Proiectul ar putea beneficia de fonduri europene pentru realizare și de implicarea societăților cu profil industrial din județul Maramureș.

Acest lucru înseamnă pentru băimăreni crearea a sute de locuri de muncă.

“Intenţia noastră este să aşezăm în zona Turnului de la combinat o zonă de agrement, unde să avem sală de sport, sală polivalentă şi stadion. Şi nu în ultimul rând, să putem dezvolta în continuare, prin decontaminare, şi alte tipuri de activităţi, industrii creative şi alte tipuri de spaţii pentru artă, industrie şi alte servicii”, a declarat Cătălin Cherecheş, primarul orașului Baia –Mare,  pentru Agerpres.

Cât s-a investit în Baia Mare. Oamenii vin cu idei de  afaceri

Anul 2020 a însemnat  pentru Baia -Mare o creștere a numărului de angajați din sectorul IT,  lucru valabil și la nivel național, în contextul pandemiei, când tot mai multe activități au fost transferate on-line.

Economia a orașului a reușit, însă, să reziste, datorită granturilor oferite de Primăria Baia Mare în anul 2019.

Au fost 40 de inițiative economice care au beneficiat de 25 000 de euro pentru punerea în practică a ideilor de afaceri.

Impactul a fost vizibil pentru municipiu, atât din punct de vedere social, cât și economic.  După implementarea proiectelor, peste 200 de copii din Baia-Mare primesc hrană caldă, peste 400 de adulți primesc consiliere profesională, pentru a crește gradul de angajare.

Aceste tipuri de proiecte sunt mai mult decât utile și vreau să vă mărturisesc că mi – aș fi dorit să văd proiecte mai curajoase din partea celor care nu au câștigat și mi – aș fi dorit ca spiritul inovativ să fie cel care stă la baza acestor proiecte. Mi – aș fi dorit să fie mai mulți tineri care ies de pe băncile universităților și care pe lângă locul de muncă pe care îl au să aibă și o inițiativă privată pentru a – și putea consolida din punct de vedere economic viitorul, pentru a dispune de resurse mai mari, care răsplătesc efortul depus.

România este încă o țară care permite ca anumite lucruri să fie făcute și obținute mai ieftin, astfel că munca devine nu întotdeauna eficientă, oamenii nu întotdeauna sunt cei mai responsabili și cred că acestă mentalitate, inclusiv odată cu proiectele pe care le premiem va trebui schimbată “, a precizat Cătălin Cherecheș.