Banca Mondială va renova 100 de clădiri ce aparțin de 55 de școli din România pentru a îndeplini standarde moderne de siguranţă. Valoarea totală a proiectului este de 100 de milioane de euro.
Proiectul este implementat de Ministerul Educației și își propune să modernizeze cele 55 de școli din România. Țara noastră are nevoie urgentă de îmbunătățirea rezultatelor educaționale, iar salile de clase moderne sunt esențiale pentru acest lucru.
„Un copil născut în România se aşteaptă să îşi atingă doar 58% din productivitatea totală pe care ar putea-o atinge dacă ar avea acces la servicii mai bune de educaţie şi sănătate.
În plus, cercetările demonstrează cum calitatea infrastructurii educaţionale afectează în mod direct nivelul de performanţă al elevilor. Îmbunătăţiri în calitatea acestei infrastructuri vor ajuta în mod direct elevii de astăzi, iar, in viitor, vor aduce beneficii întregii ţări”, a declarat Tatiana Proskuryakova, director de ţară al Băncii Mondiale pentru România.
100 de milioane de dolari pentru școlile din România
România este expusă masiv hazardului seismic, având sute de vieți pierdute și zeci de mii de clădiri avariate în cutremure în ultimii 200 de ani. În momentul de față sunt peste 1.000 de școli ce sunt expuse unui risc ridicat de colaps și nu îndeplinesc standardele moderne de incendiu.
„România are un număr ridicat de şcoli care nu respectă standardele de siguranţă, de sanitizare de bază şi de eficienţă energetică. Acestea reprezintă un risc substanţial pentru populaţie şi economie în contextul actualei pandemii de COVID-19, a viitoarelor cutremure şi a impactului continuu al schimbărilor climatice.
Acest proiect abordează nevoia urgentă a ţării de investiţii holistice, într-o infrastructură şcolară mai sigură, incluzivă, modernă şi durabilă, care este concepută pentru a ajuta elevii, profesorii şi comunităţile de astăzi, pregătind în acelaşi timp mai bine ţara pentru incertitudinile viitorului”, a precizat Alanna Simpson, coordonator principal al Managementului Riscurilor la Dezastre de la Banca Mondială, informează Agerpres.