Afacerile ilegale ale lui Barna s-ar fi derulat prin intermediul Consiliului Județean Alba-Iulia.

Cu toate acestea, miercuri, 12 mai, a transmis jurnaliștilor că nu a primit nicio invitație(n.r citație)de la DNA. Copreședintele USR PLUS susține că se va retrage din toate funcțiile pe care le deține, dacă va fi urmărit penal.

 Barna se plânge că nu a primit invitație la DNA

În fapt, reprezentanții DLAF au menționat că în urma controalelor privind derularea unui proiect cu fonduri europene, câștigat de firma lui Barna, au găsit nereguli grave. Din acest motiv, au sesizat procurorii anticorupție.

Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a finalizat acțiunile de control privind modul în care au fost implementate proiectele finanțate din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 – „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1 – „Dezvoltarea economiei sociale”: „Punți comunitare” (POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760), „SES-am Deschide-te!” (POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699), „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” (POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritorială Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba.

În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor „Punți Comunitare” (cod SMIS 56760) și „SES-am deschide-te!” (cod SMIS 56699) au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție”, a transmis DLAF prin intermediul unui comunicat de presă.

Printre persoanele vizate de anchetă se află și sora lui Dan Barna. În documentele investigate de DLAF figurează ca expert.

Ce ar însemna urmărirea penală a lui Barna

Deși urmărirea penală este doar o etapă a unui proces penal, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, există prezumția de nevinovăție, urmărirea penală a lui Barna ar putea rupe coaliția de guvernare.

Credibilitatea partidului USR PLUS s-ar reduce dramatic, iar criza politică ar putea avea efecte inclusiv în plan economic.