Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Sălăjan, medic primar – şef Serviciu expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor, la data faptei, pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015 (25 zile lucrătoare), Vasile Sălăjan ar fi primit, în mod direct şi prin intermediar, de la 491 de pacienţi, suma totală de 90.370 lei, 17.760 de euro şi alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu.

„Concret, aceste foloase ar fi fost primite de către medic în legătură cu: emiterea unor decizii medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori emiterea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă”, arată anchetatorii.

DNA informează că, în cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Sălăjan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii şi de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani, circa 7.000 acţiuni şi un imobil.