Gheorghe Marius Dronca era căutat din 2018, când a primit sentința de 5 ani și 7 luni de detenție. El a fost acuzat de o fraudă fiscală de aproape 22 de milioane de lei. Afaceristul român de 51 de ani, din Austria, a fost ridicat de polițiștii Compartimentului Urmăriri şi depus la Penitenciar Oradea.

Bărbatul a înregistrat în contabilitatea firmelor pe care le coordona numeroase cheltuieli ce nu aveau la bază operațiuni reale. Paguba pe care a provocat-o bugetului de stat este de 21.714.334 de lei.

Pe 4 octombrie 2018, Curtea de Apel Alba l-a condamnat la 5 ani și 7 luni de detenție. Decizia instanței a fost definitivă, dar în momentul în care polițiștii au mers acasă să-l ridice, bărbatul nu a mai fost găsit. El a fost dat în urmărire generală, iar apoi în urmărire internațională.

Găsit după 4 ani, la Oradea

Bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost găsit sâmbătă, 20 februarie, în Oradea, de către Serviciul de Investigații Criminale. El a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei. În 2017 bărbatul a fost condamnat la 2 ani și 5 luni de închisoare pentru spălare de bani într-un dosar prin fraudarea unui număr de societăți de leasing.

Conform BIHOREANUL, membrii grupării au reușit să înșele mai multe societăți de leasing prin încheierea de cotracte de leasing financiar. Ele au avut ca și obiectiv de finanțare achiziționare a opt utilaje de construcții.

„Sumele de bani reprezentând preţul utilajelor au fost încasate de inculpaţi, care nu au mai  plătit ratele aferente contractelor. În această modalitate, inculpaţii au produs un prejudiciu de aproximativ 1.200.000 de euro”, arăta DIICOT în comunicatul referitor la acest caz.

Gheorghe Marius Dronca își va executa pedeapsa de 5 ani și 7 luni în Penitenciarul Oradea. Afaceristul român, din Austria, a fost acuzat de o fraudă fiscală de aproape 22 de milioane de lei. El a fost ridicat de polițiștii Compartimentului Urmăriri, sâmbătă, 20 februarie, în jurul orei 23.