Moara ”Gizella” din Valea lui Mihai va deveni un centru multifuncțional în urma unei investiții în valoare de 4,7 milioane de lei asigurată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Moara ”Gizella” din Valea lui Mihai, județul Bihor, este una dintre cele mai semnificative clădiri industriale din zona de vest a României. De asemenea ea este unul dintre simbolurile orașului. Imobilul s-a găsit pe vremuri în proprietatea familiei celei căreia i s-a decernat în 2020 Premiul Nobel pentru literatură. Poeta Louise Elisabeth Glück trăiește acum în Statele Unite ale Americii.

Finanțarea necesară pentru a transforma Moara ”Gizella” în centru cultural multifuncțional, în valoare de 4,7 milioane de lei, este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul actual al Dezoltării, bihoreanul Cseke Attila. Ministrul Dezvoltării este și el originar din aceeași zonă.

În prima jumătate a secolului al XX-lea moara ”Gizella” a avut o activitate intensă. Ea a fost unul dintre cele mai importante locuri unde se măcinau grâne în această zonă. Moara “Gizella” a început să se degradeze după naţionalizare când a fost folosită în mai multe scopuri. Ea a servit ulterior naționalizării ca depozit, turnătorie, atelier de bobinat electromotoare, dar şi atelier de reparaţii auto.

După Revoluția din 1989 starea clădirii s-a deteriorat atât de mult încât a devenit aproape impracticabilă. Astfel că, în anul 2012, în urma unei ample operaţiuni de curăţenie, administraţia locală a decis chiar demolarea unei părţi din clădire deoarece exista riscul să se prăbuşească.

Centrul cultural mutifuncțional care va funcționa în imobilul Morii ”Gizzella” va dispune de spații generoase cu 206 de locuri, vestiare pentru artiști, garderobă pentru public, casă de bilete, spațiu expozițional, un atelier de creație și o bibliotecă.

Louise Elisabeth Gluck este o poetă americană cu origini transilvănene, născută în 1943 în New York. Ea a obținut premiul Nobel pentru Literatură în anul 2020

Louise Elisabeth Gluck este o poetă americană cu origini transilvănene, născută în 1943 în New York. Ea a obținut premiul Nobel pentru Literatură în anul 2020. Poeta deține, de asemenea, mai multe premii anterioare (  Pulitzer Prize, National Humanities Medal, National Book Award, National Book Critics Circle Award, and Bollingen Prize ), iar din 2003 până în 2004 a fost poetă laureată a Statelor Unite ale Americii.