Aparatele sunt utilizate în dezinfecția unităților medicale, a precizat Cancelaria Prefectului, scrie Agerpres.  Nebulizatoarele au fost oferite gratuit spitalelor cu ajutorul sprijinului prefectului Dumitru Țiplea de către compania românească BND Cons.

Potrivit comunicatului de presă, spitalele care beneficiază de donație sunt Spitalul Orășenesc Ștei, Spitalul Clinic Municipal ,,Dr. Gabril Curteanu” Oradea, Spitalul Municipal ,,Dr. Pop Mircea” Marghita, Spitalul Orășenesc Aleșd și Spitalul Municipal ,,Ep. N. Popovici” Beiuș. „Presiunea pe aparatul sanitar este enormă în aceste zile şi va rămâne constantă şi în următoarele luni. Nebulizatoarele oferă unităţilor sanitare posibilitatea să lupte eficient împotriva virusului SARS-CoV-2, protejând atât personalul medical, cât şi pacienţii. Salut, totodată, faptul că aceste aparate sunt inventate şi produse în România, la standarde medicale europene”, se arată în comunicat.

Nebulizatoarele Cube S sunt produse în România și funcționează prin pulverizarea soluțiilor dezinfectante în picături fine, creând o ceață densă de microparticule, ce decontaminează complet orice spațiu închis. Tehnologia este folosită în spațiile mari pentru dezinfectarea aeromicroflorii și suprafețelor sau echipamentelor ce trebuie dezinfectate rapid pentru protejarea pacienților și a personalului medical.

Reprezentantul companiei, Radu Ion, a afirmat că politica companiei BND Cons e în facilitarea de achiziționare a acestor aparate de către unitățile medicale, instituții și companii private din România. „Nebulizatoarele Cube Atomizers sunt produse care înglobează tehnologie de top şi pot dezinfecta spaţii de până la 100.000 mc la o singură dispersie. Sunt produse în Romania şi în acest moment sunt comercializate în Uniunea Europenă, SUA, Australia şi Orientul Mijlociu. În acestă perioadă pandemică să ne putem proteja cât mai bine şi să regăsim cât mai curând o formă de normalitate care să ne facă viaţa mai sigură şi confortabilă, a mai precizat președintele companiei.

O  altă firmă românească produce aparate care ar putea dezinfecta sălile spitalelor şi elimina virusul COVID-19. Aparatele sunt folosite deja în fabrici, în aeronave, în metrou şi în mijloacele de transport în comun. Compania a produs deja 150 de aparate, dar poate creşte producţia, în funcţie de cerere. „Nebulizatorul 3D” este un aparat de igienizare care poate elimina de pe suprafeţe şi din aer bacteriile şi virusurile. Aparatul este folosit în sălile de operaţie din spitale.