Un grup format din cincisprezece cetățeni din Siria, Turcia și Irak care încerca sa treacă ilegal frontiera în Ungaria a fost opriți de Poliția de Frontieră la Borș.

În data de 30 ianuarie, în jurul orei 17.00, Poliția de Frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș au depistat cincisprezece cetățeni străini ce se deplasau, pe câmp, spre linia de frontieră.

Polițiștii de frontieră, în colaborare cu un echipaj al Secției 3 Poliție Rurală Biharia, au interceptat un grup format din din cetățeni din Siria, Turcia și Irak în localitatea Parhida.

Cei cincisprezece cetățeni au fost conduși la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor, grupul e format din paisprezece adulți și un minor. Adulții au vârste cuprinse între 19 și 31 de ani, iar minorul fiind în vârstă de 11 ani.

Drumul spre vestul Europei

Cetățenii străini au declarat că intenționau să treacă frontiera de stat pentru a ajunge în vestul Europei. Poliția de Frontieră urmează să desfășoare cercetări pentru a stabili întreaga activitate infracțională.

Zeci de persoane au încercat să treacă ilegal granița la Nădlac II

Pe 28 ianuarie, polițiștii de frontieră, în urma verificărilor a trei automarfare, au fost decoperiți cincisprezece cetățeni din Afganistan. Cetățenii străini au vârste cuprinse între 15 si 30 de ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România. Cele trei automarfare au fost conduse de un român, belarus și un iranian.

De asemenea, la trecerea frontierei Nădlac II, polițiștii au descoperit 8 persoane în două automarfare, în compartimentul destinat pentru transportul de marfă. Aceștia transportau covoare pe ruta Turcia-Ungaria. Cetățenii străini aveau vârste între 15-46 de ani.