Bihor. Polițiștii Postului de poliție Oșorhei au arestat o femeie de 33 de ani după ce Judecătoria Oradea a emis pe numele acesteie un mandat de executare.

Ea a fost condamnată la 7 ani și 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, viol și lipsire de libertate.

Conform anchetatorilor, femeia, împreună cu concubinul ei, au sechestrat și obligat o tânără să aibă relații sexuale cu diferiți bărbați. Iubitul femeii a primit o pedeapsă de 6 ani și 2 luni de închisoare și în același caz au fost acuzați de viol alți doi bărbați. Ei au primit câte 5 ani de pușcărie pentru infracțiunea de viol.

Bihor. Tânără sechestrată și obligată să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați

Conform BihorJust.ro, incidentul s-a petrecut în 2018, 10 aprilie,  când victima a petrecut o seară în preajma femeii și iubitului ei. Din spusele victimei, ea s-a trezit a doua zi cum femeia o lovea peste față, pe motiv că s-a dat la iubitul ei. Tânăra nu a fost lăsată să plece.

Mai mult decât atât, ea a fost plimbată cu mașina prin oraș și agresată de mai multe ori. Ea a fost obligată să-l satisfacă sexual pe iubitul acesteia, într-o zonă retrasă pe malul Crișului Repede. Pe lângă acest lucru, tânara a fost violată de doi bărbați și lovită în repetate rânduri de către cei care au sechestrat-o. Ea a fost eliberată pe 12 aprilie, spre dimineață.

Conform BihorJust.ro, fata a povestit clipele de groază mamei sale. La auzul acestora, mama fetei a decis să depună plângere la poliție și a cerut un certificat medico-legal care a atestat agresiunile suferite.

Femeie s-a ales cu o pedeapsă de 7 ani și 10 luni de închisoare, iar iubitul ei a fost condamnat la 6 ani și 2 luni de detenție. Totodată, bărbații care au violat fata au primit câte 5 ani de închisoare fiecare.