Aflat într-o pădure din comuna Paleu, județul Bihor,  s-a apucat să sape. A rămas uimit când a descoperit o grenadă ofensivă funcţională şi 40 de cartuşe, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conform ebihoreanul.ro

Vânătorul de comori a decis să anunțe autoritățile imediat.

Bihor. Grenadă ofensivă, descoperită de un vânător de comori

Inspectoratul pentru Situații de Urență Crișana a confirmat descoperirea.

„Cele 41 de muniţii au fost transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare prin explozie controlată”, spun oficialii ISU Crișana.

Pirotehniștii avertizează populația să sune la 112, ori de câte ori găsesc astfel de grenade. În pofida vechimii, autoritățile vor să elimine orice risc de explozie.