Bihor. Un incendiu a mistuit complet un șopron din lemn dintr-o gospodărie din Budureasa, cu tot cu bunurile din interior.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, marți, 4 mai, a fost contactat numărul unic de urgență 112, în jurul orei 18.
La fața locului s-au prezentat 16 pompieri, dar au participat și locuitori din apropiere pentru stingerea incendiului. Pompierii au constatat că focul s-a extins la două acareturi din gospodăria vecină.
Focul ce a cuprins șopronul din lemn a fost foarte violent, iar riscul extinderii la alte două locuințe a fost extrem de ridicat.
Bihor. Un incendiu a mistuit un șopron dintr-o comună
„În momentul sosirii echipajelor de pompieri militari la faţa locului, arderea era generalizată, flăcările manifestându-se violent la şopronul de lemn din cadrul gospodăriei la care s-a produs incendiul (construit pe o suprafaţă de circa 100 metri pătraţi) şi la două acareturi din cadrul gospodăriei învecinate, existând un risc ridicat de extindere a flăcărilor la două locuinţe şi la alte construcţii auxiliare lipite de cele incendiate”, se arată în comunicat, relatează Bihoreanul.
Pompierii au reușit să lichideze focul după trei ore, misiunea fiind îngreunată datorită cantității mari de combustibile depozitate în șopron. Conform pompierilor, în interiorul șopronului se aflau peste 2.000 de kg de cereale și material lemnos. De asemenea, erau depozitați și 15 baloți de fân. În magazie se afla 20 de metri steri de lemne de foc, ce au provocat temperaturi foarte ridicate.
„În urma incendiului au ars şopronul din lemn şi bunuri depozitate în interiorul acestuia, iar din cadrul gospodăriei învecinate, o magazie de lemne lipită de şopron, lemne de foc depozitate în interiorul acesteia şi circa cinci metri pătraţi din acoperişul unui alt acaret construit în continuarea magaziei de lemne”, a transmis ISU.
După stingerea incendiului, pompierii au constat că nu au existat persoane rănite. De asemenea, ISU a stabilit că focul a fost pus intenționat, iar polițiștii au început căutarea făptașului.