Bihor. Vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Mălan, a anunțat premii în valoare de 600.000 de lei pentru Luna Cărățeniei ce va începe în iunie.

Consiliul Județean a anunțat condițiile pentru concurs în urma căruia elevii bihoreni vor primi vouchere pentru achiziționarea de biciclete.

„Vrem nu doar să colectăm selectiv deşeurile, ci şi să schimbăm mentalităţile bihorenilor faţă de curăţenie şi mediul înconjurător”, a precizat Mălan.

Mircea Mălan a inițiat cele două proiecte ce vizează curățarea județului de gunoaie abandonate și colectarea selectică din gospodăriile populației.

,,Campionatul bihoreanu al curățeniei” este adresat tuturor comunităților din Bihor și se va desfășura pe toată durata lunii iunie. Prima parte vizează copiii din clasele I-VIII. Aceștia vor realiza desene pe temă, iar 12 lucrări vor fi premiate cu vouchere în valoare de 1.000 de lei.

Bihor. Luna curățeniei începe în iunie

Premiile pentru Campionatul bihorean al curățeniei constă în 100.000 de lei pentru pentru câştigătorii din fiecare cele 6 zone ale judeţului în care funcţionează Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) organizat de ADI Ecolect.

„Fiecare comunitate (n.r. – unitate administrativ-teritorială) va colecta selectiv deşeurile, iar la sfârşitul lunii vom vedea ce cantitate a strâns fiecare şi, împărţind această cantitate la numărul de locuitori, va rezulta un clasament pe fiecare zonă”, a precizat Mircea Mălan, informează Bihoreanul.

Banii vor fi folosiți pentru proiecte ,,verzi” și adresate copiilor. De asemenea, premiul II constă în 10.000 de lei și premiul III în 5.000 de lei pentru fiecare zonă.

Toți primarii au fost informați referitor la regulamentul concursului, iar întrecerea va fi jurizată de 5 membri: un reprezentant al Asociației, al CJ Bihor, al Inspectoratului Școlar Județean, al companiei ce oferă cea mai mare sumă și al mass media.

Banii de premiere au fost asigurați de ADI Colect ( 400.000 de lei) și Consiliul Județean Bihor ( 200.000 de lei). Pentru premiile II și III au contribuit companiile de salubrizare din cele 6 zone.