Pacienții  din Bihor au rămas fără medicamente-cheie în tratarea infecției cu Covid. Practic, medicii nu le mai pot administra Redemsevir, Tocilizumab, pentru că nu mai au pe stoc.

Acestea au dispărut, efectiv, de pe piața medicală, cererea fiind uriașă.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog.

„În cursul acestei după amieze am fost contactat de aparținătorii unor pacienți care sunt internat la Spitalul Municipal din Bihor. Aceștia m-au rugat să le fac rost de Tocilizumab, medicament care se aduce direct de firma producătoare. Și se repartizează direct, pe repartiția Ministerului Sănătății. Deci nu ai cum să faci rost de niciunde”, a spus Florian Bodog, fost ministrul al Sănătăţii, la Antena 3.

 Pacienții Covid au rămas fără medicamente

Medicii, pacienții și rudele acestora sunt disperate, pentru că evoluția Covid este surpinzătoare.

Bodog a criticat lipsa de implicare a actualului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Oamenii sunt disperați pentru că nu sunt aceste medicamente. Este responsabilitatea directă a ministrului Sănătății și nu înțeleg de ce face orice altceva decât să se ocupe de pacienţi”, a precizat Florian Bodog, fost ministrul al Sănătăţii.

Bihor. De ce apare criza medicamentelor în pandemie

De la debutul pandemiei, România s-a mai confruntat cu lipsa unor medicamente esențiale, Euthyrox, Paracetamol.

Inclusiv Avocatul Poporului a cerut Ministerului Sănătății să intervină în soluționarea acestei probleme naționale.

Medicamentele acestea au un circuit special, în sensul că se pot procura doar de Minister. Nu se găsesc în farmacii, dat fiind că administrarea se face doar în unitățile medicale.

Se pare că Vlad Voiculescu va trebui să prezinte soluțiile găsite public. Cel care i-a cerut acest lucru este chiar Florin Cîțu, premierul României.Ministrul Sănătății invocă, de regulă, blocaje la nivel european, care țin de industria farmaceutică. El spune că s-a implicat activ, însă, producția de medicamente nu poate fi la dispoziția unei singure țări.