În județul Bihor, este extrem de apreciat pentru activitatea didactică, însă, acum toți iubitorii de poezie au motive să îl citească.
A lansat volumul „Terra 2.0”, prima carte pro-natura publicată în România.
„Poemele din „Terra 2.0” nu sunt, aşa cum şi-ar putea imagina cineva, scrieri militante, de propagandă ecologistă, ci pur şi simplu poezii. Sunt texte literare născute din emoţia stârnită de starea naturii sau de modul de viaţă contemporan. Urmăresc să trezească emoţia cititorului. Autorul nu cheamă cititorul la „lupta de clasă”. De asemenea la acţiune pripită, la meditaţie şi la reflecţie, la descoperirea frumuseţii naturii, frumuseţe / născută în fiecare privire / pentru a fi contemplată şi iubită,” a declarat scriitorul, citat de Agerpres.
Bihor. Premieră în literatură. Poezia, la un alt nivel
Dacă în România acest volum este o premieră, în alte state precum Germania, Franța, eco-literatura a apărut în secolul al XIX-lea.
Romain Gary, autorul cunoscutului roman „Rădăcinile cerului” a primit râvnitul Premiu Goncourt, pentru acest gen literar.
Cine este Orlando Balaș
În mediul academic, Orlando Balaș este extrem de apreciat.
Este Absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de litere (limba română/germană). A aboslvit Master în Studii germane şi doctor „Magna cum Laude” în literatură comparată. În vârstă de 50 de ani, este lector al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Oradea instituţie la care predă din 1997. A fost consilier al fostului primarul lie Bolojan. Combină interesul pentru natură, ecologie cu dragostea pentru litere. Orlando Balaș a absolvit în 2013 și Facultăţii de Horticultură, specializarea Peisagistică, Universitatea Oradea.
Volumul de poezii „Terra 2.0” este a şasea carte semnată ca autor, notează Agerpres. În trecut, a mai publicat manuale şi culegeri de exerciţii de limba germană, un volum de poezie şi unul de istorie literară.
Manualul „Limba germană. Simplu şi eficient”, apărut în anul 2004, este retipărit an de an, fiind printre cele mai căutate cursuri de limba germană.