Regia și textul spectacolului ,,Genul Acuzativ” sunt realizate de către actorul Mimi Brănescu.

,,Genul Acuzativ” este o tragicomedie și nu este recomandată persoanelor sub 16 ani.  Spectacolul va fi prezentat, consecutiv, în 5, 6 și 7 martie, în sala mare a Teatrului Regina Maria.

„Am revenit, din 27 februarie, la spectacole cu public prezent fizic în sală, dar accesul este permis, în actualele condiţii, doar pentru 30 la sută din capacitatea sălii. Acesta este şi motivul pentru care am programat iniţial două reprezentanţii, în 6 şi 7. Ne-am bucurat să constatăm că biletele au fost deja vândute pentru cele două seri. Ulterior, conducerea teatrului a decis să mai suplimentăm programul şi cu o reprezentaţie pe ziua de 5 martie”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, reprezentanta instituţiei, Ramona Nemeş.

Genul Acuzativ- o tragicomedie destinată persoanelor de peste 16 ani

Potrivit Ramonei Nemeș, spectacolul este o tragicomedie și promite să aducă publicului un zâmbet pe față datorită situațiilor cu care se vor confrunta personajele din scenetă.

„Situaţiile create şi dialogurile dinamice sunt de un umor nebun. Personajele se eliberează de formalităţi şi făţărnicii.  Scot la iveală grave imperfecţiuni de caracter şi ridică întrebări serioase cu privire la relaţiile de familie. *Genul acuzativ* este o tragicomedie încântătoare. Amestecul de comic şi dramatic recreează un episod desprins parcă din cotidian, din viaţa de zi cu zi a unei familii obişnuite. O situaţie care pe cât pare de reală, pe atât este de dramatică”, se arată în descriere.

Scenografia spectacolului este semnată de către Oana Cernea, iar la lumini și muzică îl regăsim pe Șerban Ionescu.

Trupa ,,Iosif Vulcan” a Teatrului Regina Maria va prezenta în 4 martie, la Sala Arcadia, spectacolul ,,Șarpele în iarbă”. Regia îi revine actorului Sebastian Lupu. În 5 martie se va juca, tot în Sala Arcadia, piesa ,,Preludiu cu Fugă”, de Ion Bogdan Martin.

Pe 28 februarie a avut lansarea piesei ,,Preludiu cu Fugă” în Sala Arcadia.