Sâmbătă, 6 martie, mai multe persoane s-au alăturat unui protest împotriva purtării măștii în spațiul public în centrul civic din Oradea.

Protestul a strâns mai puțin de 50 de persoane, iar inițiatorii au venit cu tricouri galbene cu mesajul: ,,Jos masca sclaviei”. Totodată, protestatarii au afișat un banner cunoscut cu mesajul ,, Jos botnița pentru copii! Copiii au dreptul să respire”

Inițiatorul protestului, Andrei Boroș, a dorit să transmită un mesaj tuturor celor care susțin purtarea măștii. Liderul protestului a mai precizat că purtarea măștii în spațiile închise este inutilă.

„Suntem aici pentru a protesta împotriva purtării măştii în spaţii deschise. Cârpele astea nu oferă nicio protecţie. După un an de zile ne trezim că acum sunt bune şi fularele şi eu mai ştiu ce. Până la urmă şi un mileu de pe televizor e bun”, „, a precizat inițiatorul protestului de sâmbătă, informează BIHOREANUL.

Coif peste gură și nas ca formă de protest

Boroș, ca formă de protest împotriva purtării măștii obligatorie, și-a pus peste gură și nas un coif din carton. De altfel, cei prezenți la protest au susținut că fiecare trebuie să se protejeze singur și nu au ținut cont că, prin atitudinea lor, ar putea îmbolnăvi alte persoane.

Fostul membru AUR, Mihai Lasca, a avertizat pe cei prezenți că în scurt timp vaccinarea va deveni obligatorie.

„Politicul nostru nu o să ne slăbească cu abuzurile. Copiii ni se sufocă de aproape un an de zile în şcoli cu botniţa pe faţă iar acum urmează să ajungă în vot legea obligativităţii vaccinării. Această lege propusă de PSD în 2017 a ajuns în Parlament, a primit aviz favorabil de la Comisia pentru sănătate şi urmează să intre în Camera Deputaţilor”, a susţinut Lasca.

Mihai Lasca a fost exclus din partidul AUR pentru că a ascuns dosarele de cercetare penală de liderii partidului.

Proteste anti mască și anti vaccin

Deputatul independent, Mihai Lasca, a făcut apel către aleșii poporului de a nu vota legea prin care vaccinarea ar deveni obligatorie. El a îndemnat pe protestatari să continue protestele.

„Singura soluţie este să ne cerem drepturile în stradă”, a spus deputatul.

Ce prevede legea?

Conform legii adoptate pe 1 martie de către Camera Deputaților, a fost eliminată prevederea prin care părinții ar fi trebuit să-și vaccineze copiii pentru a fi primiți într-o colectivitate. Totodată, cei care nu doresc să-și vaccineze copiii vor trebui să se prezinte în fața unei Comisii Județene de Vaccinare.

În cazul în care părinții refuză să se prezinte la Comisia Județeană de Vaccinare, ei pot fi sancționați prin avertisment sau amendă de până la 10.000 de lei.

O orădeancă prezentă la protestul de sâmbătă a venit cu icoana Apostolului Andrei și a îndemnat populația ,,să nu se lase îngenunchiați”.

„Eu n-am purtat şi nu voi purta mască. Nu mă voi nici vaccina, pentru că este un experiment, o injecţie care numai nu ne protejează”, a zis femeia. Protestatara a afirmat că nu se teme de infectarea cu Covid-19. „Eu mă vaccinez cât pot de des cu Sfânta Împărtăşanie”, a mai precizat femeia.

Protestul s-a terminat în jurul orei 17, iar protestatarii s-au îndreptat spre casele lor.