Bihor. Cei șase elevi orădeni au câștigat locul I la ediția a șasea a competiției CanSat România ce s-a desfășurat în hibrid în perioada 13 – 17 mai, la Caransebeş.
Concursul a fost organizat de Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială, din subordinea Agenției Spațiale Române. Datorită pandemiei de coronavirus, la concurs au fost prezenți doar organizatorii și creațiile elevilor.
Adolescenții au trebuit să construiască un satelit funcțional de mărimea undei doze de suc care să măsoare temperatura și presiunea aerului, precum și fotografii.
Bihor. Șase adolescenți vor reprezenta țara noastră la Agenția Spațială Europeană
„Lansarea satelitului a fost realizată de organizatori, la Caransebeş, pe aeroportul din localitate, iar analiza datelor obţinute, precum şi prezentarea rezultatelor ştiinţifice, s-a realizat online, echipa aflându-se în Oradea pe durata lansării şi prezentării rezultatelor”, se arată într-un comunicat transmis de Coder Dojo.
De asemenea, satelitul a fost dotat cu o parașută, dar la cel creat de orădeni nu s-a deschis și a căzut rapid pe sol.
Daria Dohan, membră în echipa Colegiului Onisifor Ghibu, a precizat că condițiile meteo au fost motivele pentru care organizatorii nu au reușit să găsească satelitul elevilor orădeni.
„Datorită condiţiilor meteo neprielnice, organizatorii nu au găsit satelitul nostru, pe cardul de memorie al acestuia fiind stocată mult mai multă informaţie decât ceea ce primisem noi în timpul zborului.
Pentru a recupera datele respective, am decis să mergem personal la Caransebeş şi să îl recuperăm. L-am găsit în doar 30 de minute, în stare de funcţionare”, a explicat Daria Dohan, membră în echipă şi elevă la Colegiul Onisifor Ghibu, informează Bihoreanul.
Satelitul orădean a luat locul I pe țară
Adolescenții orădeni au primit locul I și vor reprezenta România la CanSat faza europeană. Concursul se va organiza în două etape, între 29 şi 30 septembrie, respectiv între 6 şi 8 octombrie 2021. Competiţia este organizată de Agenţia Spaţială Europeană.
Echipa Coder Dojo Oradea a investit 2.500 de lei în proiectarea și construirea satelitului și este a doua oară când câștigă faza națională a CanSat. Totodată, aceeași elevi au reușit să câștige o altă competiție a Agenției Spațiale Române cu un robot.