Bihor. Artiștii teatrelor locale- Regina Maria și Szigligeti- au aflat că contractele lor de muncă nu vor mai fi pe perioadă nedeterminată.

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, își dorește să unifice instituțiile de cultură din Oradea, lucru despre care oamenii teatrului susțin că e un experiment riscant.

Pentru moment nu există reacții din partea instituțiilor de cultură și a CJ Bihor. Una dintre schimbările ce urmează să fie implementată e ca actorii și muzicienii să fie angajați cu contracte de muncă încheiate pe perioade determinate. Motivul acestei decizii ar fi motivarea artiștilor să fie mai implicați și productivi.

Ilie Bolojan le-a transmis celor de la Teatrul Regina Maria și Ansamblului Crișana planurile sale de viitor, joi seara, în sediul instituției, informează Bihorenaul.

Bihor. Schimbări masive în viața artiștilor din Oradea

Artiștii sunt nemulțumiți de planurile lui Bolojan. Ei susțin că prin modificările propuse vor rămâne fără siguranța unui job. De asemenea, actorii au mai precizat că trupa teatrului Regina Maria ar avea de suferit datorită managerilor ce ar putea decide să întrerupă colaborarea cu ei în orice moment.

„Îţi trebuie doar ca unul să nu te suporte şi ţi-a distrus o carieră. Noi nu avem alt angajator în oraş…”, spune o actriţă, relatează sursa citată.

Ilie Bolojan a explicat în ședința de joi că își dorește mai multe evenimente culturale, inclusiv în aer liber. Propunerea pentru noul mod de organizare a relațiilor de muncă a actorilor cu teatrele orădene urmează să fie supus votului la finalul lunii mai.

Totodată, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, își dorește unirea Teatrului Regina Maria cu Teatrul Szigligeti. De asemenea, se are în vedere unirea cu Filarmonica de Stat. Prin această ,,unire” se are în vedere implementarea unui program unitar și predictibil de evenimente pentru orădeni și turiști.

Noua instituție ar deveni mult mai eficientă din punct de vedere economic. Unele departamente ar fi comune, precum administraţia, contabilitatea, arhiva şi partea tehnică.