Polițiștii și jandarmii sunt în căutarea unui tânăr de 23 de ani ce a evadat de la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Ştei.
Incidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, iar echipajele de poliție s-au mobilizat și au început căutarea bărbatului.
Ioana Lascău, ofițerul de presă al Poliţiei Bihor, a precizat că pacientul a evadat în jurul orei 2.30.
„S-a dispus darea în urmărire naţională a pacientului care în prezent este căutat de echipe complexe de poliţişti, jandarmi şi pompieri”, a explicat ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor.
Bihor. Tânăr de 23 ani a evadat de la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Ştei
Oamenii legii s-au mobilizat și au început căutarile pacientului prin pădurile din zonă și cele limitrofe, de pe Valea Sighișteului.
Gheorghe Hendre a fost internat în luna martie a anului 2019 după ce, în urma expertizei psihiatrice s-a relevat că are probleme psihice. Bărbatul a fost acuzat de ultraj, iar Judecătoria Oradea, la sesizarea sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a decis trimiterea lui la Spitalul de Psihiatrie din Ștei.
Potrivit soluţiei instanţei, internarea medicală a fost dispusă provizoriu într-o unitate sanitară de specialitate, „până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări a stării de sănătate care să înlăture starea de pericol”, relatează Bihoreanul.
Personalul medical a fost cel care a anunțat poliția, apelând la numărul de urgență 112. Gheorghe Hendre are o înălţime de 1,70 – 1,75 metri, circa 80 de kilograme, constituție atletică, faţă ovală, păr negru, tuns scurt, ochi căprui, şi un semn din naștere deasupra sprâncenei drepte.
În momentul evadării de la Spitalul de Psihiatrie Ștei, el purta trening bleumarin cu inscripția SPS, papuci din cauciuc bleumarin, halat verde-kaki.
Persoanele care pot furniza mai multe informații referitor la fugar sunt rugați să apeleze, de urgență, la numărul 112.
Reamintim că bărbatul a evadat în noaptea de marți spre miercuri, la ora 2.20.