O parte a facultăților Universității din Oradea se deschid în sistem hibrid din 7 ianuarie 2021

Începând cu data de 7 ianuarie 2021, studenţii mai multor facultăţi ale Universităţii din Oradea se vor putea întoarce în sălile de curs, pentru activităţile practice. Pentru că incidenţa cazurilor de Covid-19 la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, a scăzut în Oradea sub 3 la mie, rectorul Universității din Orade,Constantin Bungău, a decis să implementeze un scenariu hibrid pentru facultăţi, permiţând desfăşurarea fizică a unor activităţi, dar le-a cerut profesorilor ca siguranţa sanitară să fie regula principală, informează ebihoreanul.ro.

„Pentru facultăţile care au activităţi aplicative, cum sunt cele inginereşti, de Medicină, de Informatică şi Ştiinţe, de Geografie, Turism şi Sport, am dat posibilitatea să organizeze aceste activităţi fizic, acolo unde se poate. Spun unde se poate pentru că, de exemplu, studenţii de la Medicină nu pot încă să desfăşoare activităţi în spitale”, a declarat Bungău, luni, pentru sursa citată.

Potrivit deciziei semnate de rectorul orădean pentru un număr mare de facultăți activitățile vor rămâne exclusiv online: Facultatea de Drept, Litere, Istorie, Ştiinţe Economice, Ştiinţe Socio-Umane, Teologie Ortodoxă, respectiv la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic.

Între 7 şi 16 ianuarie 2021, o perioadă relativ scurtă totuși, adică până la sesiunea de iarnă, activităţile didactice se vor desfăşura în sistem hibrid la celelalte facultăți, ceea ce înseamnă că studenţii vor participa la cursuri exclusiv online, dar pot participa fizic la lucrări practice, laboratoare sau proiecte.

Proiecte ambițioase care s-ar putea concretiza

Anul 2021 este un deosebit de provocator pentru conducerea universității orădene. Rectorul Constantin Bungău a anunțat cu puțin timp în urmă că sunt în derulare mai multe proiecte majore care ar îmbunătăți calitatea învățământului universitar orădean. Proiectele vor beneficia de finanțare europeană și au în vedere construirea unui campus nou dotat cu laboratoare și săli de studiu, recreere și cercetare, a unui nou cămin studențesc, precum și modernizarea unor corpuri de clădirideja existente. În cele din urmă este posibil ca în sprijinul proiectelor să se implice cu sprijin moral și financiar și Primăria Oradea.