Marți, 16 februarie, Judecătorii Tribunalului Satu Mare au decis anularea dispoziției privind organizarea controversatului concurs pentru funcția de manager al Teatrului Regina Maria din Oradea.

Potrivit portalului instanțelor, s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 445 din 13 decembrie 2019, semnată de Pásztor Sándor, „privind organizarea concursului de proiecte de management al Teatrului Regina Maria”.

Tribunalul Satu Mare a decis că actul care a stat la baza concursului câștigat de Elvira Rîmbu nu este legal. Altfel spus, mandatul obținut de aceasta nu este valid. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de 15 zile.

Concursul organizat nu a fost legal

Procesul a fost deschis în 2020 de către Instituţia Prefectului Bihor, după ce Pásztor Sándor nu a anulat dispoziţia de organizare a unui concurs la Teatrul Regina Maria. Prefectul a susținut că organizarea concursului nu este legală deoarece, fostul manager al Teatrului, Daniel Vulcu, nu a beneficiat de o evaluare finală corectă.

Completul care a judecat cauza a deis că ,, respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Bihor, în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală”.

Elvira Rîmbu pierde funcția de manager al Teatrului Regina Maria

Conform BIHOREANUL, în cazul în care hotărârea Tribunalului Satu Mare va rămâne definitivă, Elvira Rîmbu ar putea rămâne fără funcția de manager al Teatrului Regina Maria.

Pásztor Sándor a amânat aproape 5 luni să o numească pe Rîmbu ca manager datorită prefectului care a atacat în instanță dispoziția privind organizarea concursului. În vara anului 2020, Elvira Rîmbu a devenit manager după ce l-a acționat în instanță.

Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, a declarat pentru BIHOREANUL că juriștii vor analiza motivarea instanței din Satu Mare pentru a o ataca la instanța superioară, Curtea de Apel Oradea.

Potrivit portalului instanțelor, s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 445 din 13 decembrie 2019, semnată de Pásztor Sándor, „privind organizarea concursului de proiecte de management al Teatrului Regina Maria”.