Chiar dacă Bistrița se numără printre județele care nu va avea parte de artificii în noaptea de Revelion, unele localități nu au renunțat la acest obicei. În ciuda faptului că este pandemie, iar circulația este interzisă după ora 23.00, autoritățile recomandă ca în noaptea dintre ani să se respecte toate măsurile de prevenție în vederea combaterii răspândirii noului coronavirus.

”Oricum ar fi, viitorul sună bine atâta timp cât rămânem uniți! Dragii mei sângeorzeni, datorită normativelor și directivelor în vigoare, în acest an, focul de artificii în seara de anul nou, va avea loc în fața primăriei la ora 22.30”, a anunțat primarul orașului, Traian Ogâgău.

Spectacolul de artificii se va desfășura în data de 31 decembrie, la ora 22.00, iar cei care vor participa trebuie să respecte măsurile ce se impun și să poartă mască de protecție și să respecte distanțarea socială.

Guvernul României a decis prelungirea stării de alertă din 14 decembrie, iar noaptea dintre ani nu va face excepție de la măsurile ce sunt în vigoare. Sunt interzise adunările publice, circulația este limitată de la ora 23.00 până la ora 05.00, iar persoanele care pot părăsi locuința sunt cei care au nevoie de asistență medicală, să ajungă la locul de muncă sau trebuie să cumpere medicamente. Masca de protecție este obligatorie atât în spațiul interior, cât și în exterior.

„Sunt convins că unii vor coborî în fața blocului, dar să iasă cu mască, să respecte regula din spațiul public. Dar nu concerte, nu petreceri, așa ceva nu va fi posibil”, a adăugat şeful DSU, Raed Arafat. Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, susţine că regulile pentru stoparea epidemiei de COVID-19 care sunt în vigoare nu vor fi înăsprite.

Autoritățile recomandă , la noaptea dintre ani,  să petreacă singuri, eliminând în acest fel posibilitatea de a răspândi sau de a contacta noul coronavirus, subliniind că în acest fel se pot salva vieți.