Cu ocazia zilei Europei și a Independenței de Stat a României, Emil Boc, primarul municipiului Cluj, a transmis un mesaj clar tuturor românilor.

Primarul nu s-a ferit să laude modul în care Cluj-Napoca s-a dezvoltat în ultimii ani și reprezintă un model pentru multe orașe din Uniunea Europeană.

„Cluj-Napoca, această citadelă culturală, este de referință pentru România și, de ce nu, pentru Europa. Suntem o mică Europă la noi acasă. Uitați-vă, aici (Piața Unirii), pe un kilometru pătrat, veți găsi romano-catolici, ortodocși, greco-catolici, luterani, unitarieni, reformați și o sinagogă. Veți găsi locul unde Estul întâlnește Vestul și Vestul întâlnește Estul.

Nicăieri în Europa nu mai este un loc în care cele două civilizații, Occidentul și Orientul, să se îmbine prin colaborare, nu prin confruntare. Europa are ce învăța de la noi, după cum și noi avem ce învăța de la Europa. Aici, unde turnurile gotice se îmbină cu porțile bizantine, e ultimul loc în Europa de răsărit unde aceste lucruri se întâlnesc” a spus Emil Boc.

Emil Boc: Europa are ce învăța de la noi

Totodată, edilul a făcut apel la români pentru a se bucura de faptul că trăiesc în cea mai prosperă perioadă din istorie.

„Europa a fost aproape în permanență în tensiune și confruntare. Asta până acum 77 de ani, de când, încetul cu încetul, am înlocuit războaiele și nesiguranța cu pacea și colaborarea. Să nu considerați totul ca pe un dar.

Fără colaborare nu vom putea merge mai departe. Din acest motiv insist și pe educație și cultură. Valori care duc la lipsa ignoranței și la o mai puțină probabilitate ca să avem parte de o Europă a confruntărilor. Împreună, avem șansa să ducem visul european la nivelul următor.” a declarat Boc.

De asemenea, Emil Boc a reamintit faptul că până înaintea aderării României la Uniunea Europeană era nevoie de pașaport și vize.

„Noi am fost generația care nu visam să ajungem vreodată la Roma sau la Paris. La Londra sau la Bruxelles. Astăzi când le spui tinerilor de viză. De pașapoarte, ca să treci dintr-o țară în alta, se uită puțin diferit la tine. Aceste lucruri doar cu câțiva ani în urmă erau o necesitate” a amintit primarul.